Redactia.ro

Anunț important pentru pensionarii din România. Unii vârstnici ar putea ajunge în instanță după recalcularea pensiilor. Anunțul făcut de șeful CNPP

Anunț important pentru pensionarii din România

Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), a lansat recent un avertisment important pentru pensionarii din România, într-o perioadă în care deciziile de recalculare a pensiilor sunt pe cale să fie expediate. Procesul de recalculare, descris ca fiind cel mai complex și amplu din ultimele cinci decenii, a mobilizat angajații Ministerului Muncii într-un efort fără precedent.

Eforturi susținute pentru recalcularea pensiilor

 Daniel Baciu a subliniat că recalcularea pensiilor reprezintă o provocare majoră pentru echipa CNPP și pentru Ministerul Muncii. Această recalculare se desfășoară cu ajutorul unui sistem informatic de ultimă generație, un pas înainte față de multiplele programe informatice utilizate după Revoluție.

„Cred că am avut 5-6 programe informatice după Revoluție până în prezent, acum am reușit ca aceste dosare să fie introduse într-un sistem de ultimă generațiie. Adică acum toate dosarele sunt digitalizate. Vorbim de reforma administratitivă, unde toate aceste dosare sunt recalculate, unde noua formulă de calcul este parte a noii Legi a Pensiilor”, a declarat Daniel Baciu pentru România TV.

Angajații Ministerului Muncii, împreună cu cei de la CNPP, au lucrat neobosit pentru a se asigura că procesul de recalculare este finalizat la timp. Aceștia au fost nevoiți să lucreze în ture, inclusiv în weekend, pentru a respecta termenul limită de 15 august, stabilit pentru finalizarea recalculării și tipărirea deciziilor.

„Să știți că este un efort incomensurabil. Acum, colegii mei sunt la serviciu, se lucrează și în ture până la orele 22. Se lucrează și sâmbăta și duminica, astfel încât acest proces să fie finalizat în termenii asumați. Până în data de 15 august trebuie să le finalizăm și să le calculăm și să le tipărim. Apoi trebuie să ca Poșta Română să le expedieze către pensionari.

Suntem în grafic. Peste 85% din numărul total al pensionarilor, adică în jur de 4 milioane, a fost deja finalizat. Vineri se va finaliza acest proces, astfel încât colegii de la Poștă să aibă suficient timp pentru a le expedia către destinatari”, a transmis Daniel Baciu la România TV.

În ciuda eforturilor considerabile depuse, Baciu a recunoscut că există riscul unor erori umane în procesul de recalculare a pensiilor

Deși echipa sa face tot posibilul pentru a minimiza aceste greșeli, șeful CNPP a subliniat că nu dorește ca pensionarii să fie nevoiți să apeleze la instanță pentru a-și soluționa problemele legate de pensii.

„Cred că nimeni dintre noi nu ne dorim să se ajungă în instanță și am convingerea că deciziile sunt corect calculate. Pe de alta parte, trebuie să admitem ca există poate și eroare umană, deci până la judecată, trebuie să existe o procedură prealabilă.Orice pensionar care are orice nelămurire, poate să vină în audiență pentru a depune o petiție. Aceste lucruri ar trebui să fie rezolvate înainte să ajungem în instanță. Nu ne dorim să se ajungă aici”, a adăugat acesta.

Anunțul făcut de Daniel Baciu a generat o stare de alertă printre pensionarii români, care așteaptă cu nerăbdare deciziile de recalculare. Pentru mulți dintre ei, recalcularea pensiei reprezintă o speranță pentru venituri mai mari, dar și o sursă de îngrijorare în cazul apariției unor erori. Faptul că o eroare ar putea duce la diminuarea pensiei sau la alte consecințe nedorite i-a determinat pe mulți să fie vigilenți și să monitorizeze îndeaproape procesul.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: