Theo Rose, în vârstă de 25 de ani, și regizorul Anghel Damian traversează cea mai frumoasă perioadă din viața lor. Miercuri, pe 14 iunie, cei doi au devenit părinții unui băiețel sănătos și voinic pe nume Sasha Ioan. La 24 de ore de la nașterea acestuia, Theo Rose a ținut să facă publice primele imagini cu cel mai nou membru al familiei și, trebuie să recunoaștem, sunt unele pur și simplu adorabile.
Primele imagini cu bebelușul lui Theo Rose. Cadrele sunt pur și simplu adorabile
Theo Rose a mulțumit tuturor fanilor pentru gândurile bune și a promis că va povesti mai multe detalii despre modul în care a decurs nașterea atunci când se va reface complet.
„Mulțumesc tuturor pentru gânduri și mesaje! Să vă bucure Dumnezeu la fel cum ne-a bucurat și pe noi să vedem câți oameni ne sunt alaturi! Pe scurt, deși va urma și mai pe larg când ne liniștim și adaptăm mai bine, a fost o naștere ok, deloc mai cu moț decât alte nașteri. A fost o naștere prin cezariană în cele din urmă, deși am fost mai îngrozită de operație decât de nașterea naturală, am avut încredere în doamna doctor care mi-a inspirat siguranță și liniște pe tot parcursul sarcinii și a avut dreptate. A fost o operație pe care am parcurs-o liniștit, fără panică sau frică și le mulțumesc tuturor doamnelor asistente și doamnelor doctorițe care au luat parte la nașterea noastră. Până și refacerea se întâmplă frumos, cu foarte puțină durere momentan”, a scris Theo Rose pe pagina personală de Instagram.

Theo se simte bine, iar recuperarea este ușoară
Solista a dezvăluit că recuperarea pare să fie una ușoară, liniștită, neavând dureri mari. În plus, Theo a risipit misterul și a distribuit primele imagini în care apare Sasha Ioan, iar cadrele sunt unele care ar putea să topească sufletul oricui. În una dintre imagini, Theo apare cu bebelușul la piept, iar într-o alta, îl putem observa pe Anghel Damian ținându-l în brațe pe Sasha Ioan și având o privire plină de emoție.

„Sasha a reușit din prima să mănânce de la sân, a știut ce are de făcut. E frumușel tare, zdravăn, 3.800g și 54 cm. Dumnezeu știe cum a stat bietul copil în garsoniera confort 2 pe care i-am putut-o eu oferi, dar îi mulțumim că ne-a ascultat rugăciunile și e sănătos. În sfâtșit am înțeles și noi cum se simte bucuria asta de părinți. Vă mulțumesc pentru tot ce ați împărtășit cu mine în timpul sarcinii. M-ați ajutat să înțeleg că ce trăiesc și gândesc e cât se poate de normal. Despre Anghel vreau să spun doar că e o mare binecuvântare în viața mea, iar Sasha e foarte norocos că s-a născut din așa un om minunat. Dumnezeu să-l țină sănătos! Și pe noi toți. 🙏🏽”, a completat Theo Rose.
Deși inițial Theo Rose se gândea că va naște natural, acest lucru nu a fost posibil. La ultimul consult, medicii i-au sugerat să nască prin cezariană pentru a nu-și pune sănătatea în pericol. Așadar, în dimineața zilei de 14 iunie artista a devenit mămica unui băiețel care a cântărit 3,800 de grame la naștere și a măsurat 54 de cm. El va purta numele de Sasha Ioan, așa cum a dezvăluit artista.





















