Redactia.ro
Home » ADEVARUL » A fost părăsită pentru o femeie de vârsta fiicei ei. Răzbunarea femeii

A fost părăsită pentru o femeie de vârsta fiicei ei. Răzbunarea femeii

GALERIE FOTO (2)

Maria a avut un mariaj liniștit mai bine de 30 de ani. Și-a cunoscut soțul în adolescență și a fost dragoste la prima vedere. Anii au trecut, iar copiii lor au ajuns fiecare la casele lor. Într-o zi, soțul a venit acasă și i-a cerut divorțul. Cauza despărțirii? O femeie de vârsta fiicei lor a intervenit între ei. Cum s-a răzbunat Maria după ce a fost părăsită de soț?

Maria are 55 de ani și a fost părăsită pentru o femeie mai tânără

Își iubea soțul și visa la ziua în care își vor lua casa la munte pe care o tot plănuiau. Într-o zi, însă, bărbatul a anunțat-o că s-a îndrăgostit de o studentă și că vrea să divorțeze de cea care i-a fost soție mai bine de 30 de ani.
”Aveam o căsnicie fericită. Soţul meu se comporta exemplar, era atent… Copiii noștri au terminat şcoala, s-au căsătorit, iar noi plănuiam să retrăim romantismul tinereţii. Voiam să ne facem o căsuţă la munte, unde să ne retragem la bătrâneţe.

Într-o zi, acum 2 ani, în timp ce ne uitam la televizor, soţul meu a spus că vrea să stăm de vorbă. Chiar nu bănuiam că avea să-mi dea o veste atât de rea. Mi-a spus pe un ton calm că e îndrăgostit. La fel de liniştit mi-a povestit cum relaţia lui durează de ceva vreme, că fata e studentă şi că vrea să se mute împreună cu ea”, scrie Maria , femeia părăsită de soț pentru amantă.

Ce a făcut mai departe Maria?

„Noroc că stăteam confortabil în fotoliu. Nici măcar nu am avut puterea să-i cer alte explicaţii, să-i fac reproşuri sau să pun întrebări. Am reuşit doar sa bâigui printre lacrimi: «Bine, dar cu mine cum ramâne?».Chiar de a doua zi şi-a făcut bagajul şi a plecat. Mă framântam, dar nici nu puteam să acuz tânăra care i-a luat minţile. Singurul regret era că nu am simţit schimbarea lui şi îmi reprosam că l-am lăsat să plece. La scurt timp am primit şi citaţia de divorţ. Am suferit enorm. Copiii mă acuzau că l-am lăsat să scape atât de uşor. Dar eu mi-am zis că nu avea rost să lupt pentru el.

Ştiam ca avea sa regrete la un moment dat pasul făcut. Si am început o noua viaţă. Nu voiam să găsesc pe altcineva care să-mi umple golul din suflet, ci linişte. Am plecat în excursii, mi-am făcut cunoştinţe noi şi am întărit legăturile cu cele mai vechi. Chiar mă simţeam foarte bine în lipsa lui. După o lungă perioadă în care nu a mai ştiut nimeni nimic de el, soţul a revenit spăşit acasă. Mi-a fost milă de el. Arată rău şi era bolnav. Voia să ne împăcăm.

Abia atunci am simţit că-mi face rau, că mă ia drept «manta de vreme rea» şi mi-am dat seama cât de mult m-a făcut să sufăr. Cu zâmbetul pe buze şi cu acelaşi calm cu care el m-a anunţat că s-a îndrăgostit, l-am poftit să iasă din casa mea. I-am spus că locul lui e lângă fata pe care o iubeşte atât de mult şi pentru care şi-a părăsit familia fără explicaţii.

Acum nu mai e cu ea, locuieşte singur şi încă încearcă o eventuală împacare prin intermediul copiilor. Eu însă îmi văd de viaţa mea, savurez fiecare clipă petrecută alături de nepoţi şi, chiar dacă am un prieten de suflet, nu m-aş mai căsători pentru nimic în lume. Pentru că viaţa merită savurată, trăită frumos, decent, în linişte, chiar şi la 55 de ani”, își încheie femeia scrisoarea, citată de radiosimplu.ro.

Loading...