Redactia.ro
Home » Știri » Averea lui Nicușor Dan. Noul edil al Bucureștiului este plin de datorii

Averea lui Nicușor Dan. Noul edil al Bucureștiului este plin de datorii

Nicușor Dan, candidatul independent la Primăria Capitalei a făcut un pas mare spre primăria Capitalei. Noul primar general are o avere modestă. Candidatul susținut de PNL și USR-PLUS deține un singur teren intravilan în Predeal.

Noul primar trăiește din indemnizația de deputat

Nicușor Dan nu deține sume imense în cont. Mai mult, noul primar general trăiește din indemnizația de deputat și nu are nicio proprietate, doar o mașină Citroen, fabricată în anul 1986 și un teren intravilan la munte. Terenul a fost achiziționat în urmă cu 13 ani, parțial prin credit ipotecar.  Datoriile primarului se ridică la 85.000 de euro. Astfel, în declarația de avere, Nicușor Dan a declarat că deține două credite de la Garanti Bank, unul în valoare de  27.000 de euro și altul de 63. 800 de euro. Indemnizația de deputat are o valoare de 2.200 de euro pe lună. Totodată, din donații, acesta are un total de 81.000 de euro.

Cum a strâns Nicușor Dan bani pentru campania electorală

Noul primar general al Capitalei, conform rezultatelor oficiale parțiale, a fost susținut la primăria Capitalei de liderul liberalilor, Ludovic Orban, chiar dacă acesta nu face parte din partid. Nicușor Dan a primit sprijin și din partea lui Vlad Voiculescu, noul viceprimar al Capitalei, Vlad Voiculescu.

Candidatul independent a primit o donație de 76.000 de euro de la fondatorul Bitdefender, Florin Talpeș, pentru a-și putea susține campania electorală.

„Asa cum bănuiam, candidatului Firea îi este frica să iasă într-o dezbatere publică alături de mine, iîn condițiile în care suntem singurii candidați cu șanse de a câștiga alegerile, care se desfășoară într-un singur tur.”, a declarat Nicușor Dan în timpul campaniei.

 

Cine este Nicușor Dan

Candidatul independent, susținut de alianța USR-PLUS și PNL, are numeroase studii. Nicușor Dan este matematican, absolvent al unui masterat şi al unui doctorat la Paris, potrivit viva.ro. În presa internațională este recunoscut drept olimpic la matematică, câștigând Olimpiada Internațională de Matematică.

Noul primar general al Capitalei a deputat în politică în 2008, când a fondat Asociația Salvați Bucureștiul. Ulterior, Nicușor Dan a devenit președinte al partidului Uniunea Salvați România.

 

Loading...