Redactia.ro
Home » Monden » Britney Spears s-a pozat goală, din nou. Artista abia a fost eliberată de sub tutela tatălui

Britney Spears s-a pozat goală, din nou. Artista abia a fost eliberată de sub tutela tatălui

GALERIE FOTO (2)

Britney Spears a încins din nou internetul! Artista s-a pozat goală, din nou, la scurt timp după vestea că a fost eliberată de sub tutela tatălui ei.

Din 2008, Britney Spears, în vârstă de 39 de ani, s-a aflat sub tutela tatălui ei, după ce un judecător i-a dat lui Jamie Spears puterea de decizie atât din punct de vedere personal, cât și financiar în cazul fiicei sale, care a fost considerată de instanță incapabilă să ia orice fel de decizie pe cont propriu.

În iunie 2021, superstarul pop a cerut să fie eliberată de sub tutela deținută de 13 ani de tatăl ei, Jamie Spears, în vârstă de 69 de ani. Și chiar dacă inițial solicitarea lui Britney a fost respinsă, ulterior tatăl artistei a fost suspendat din rolul de tutore al artistei.

Însă acest fapt nu presupune ca artista să-și reia dreptul de a decide pe cont propriu. Până la finalul anului, omul de afaceri John Zabel va fi tutorele temporar al solistei.

Britney Spears s-a pozat goală, din nou

Și în timp ce instanța îi decidea soarta, Britney Spears se distra în vacanță cu iubitul ei Sam Asghari, în vârstă de 27 de ani.

„Îi era greu să gestioneze stresul și a crezut că ar fi o idee bună să plece din oraș în vacanță cu Sam”, a declarat o persoană apropiată cuplului.

Așa se face Britney Spears și-a surprins fanii pozând goală, arătându-se în toată splendoarea. Totuși, artista a avut grijă să acopere câtuși de puțin părțile intime cu niște „floricele” roz.

„Joaca în Pacific nu a rănit pe nimeni niciodată. Psss, n-am editat fotografiile, … cada este curbată”, a solista în dreptul fotografiilor care apar clar editate.

Britney Spears, eliberată de tutela tatălui ei

După luni de proceduri judiciare, un tribunal din Los Angeles a luat decizia ca Britney Spears să fie eliberată de tutela tatălui ei.

Mai exact, judecătoarea Brenda Penny a decis „în interesul” artistei să-i suspende lui Jamie Spears rolul de tutore, fiind vorba de o măsură cu efect imediat. Cu toate acestea, tutela, instituită în 2008, după tulburările psihice manifestate de Britney Spears, rămâne în vigoare pentru moment, însă Jamie Spears nu mai are deocamdată niciun drept în gestionarea vieţii private sau a finanţelor fiicei sale.

Acum se așteaptă ca tribunalul să se pronunţe cu privire la sfârşitul acestei măsuri de tutelă în cadrul unei audieri viitoare, cel mai probabil până la sfârşitul acestui an.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@redactia.ro
Etichete: