Redactia.ro
Home » Știri » Cadrele didactice din România pot primi până la 3 salarii în plus

Cadrele didactice din România pot primi până la 3 salarii în plus

GALERIE FOTO (2) Cadrele didactice din România pot primi până la 3 salarii în plus

Cadrele didactice din România pot primi până la 3 salarii în plus. Decizia s-a luat în plenul Camerei Deputaţilor. Ce condiții există și cine beneficiază de indemnizație

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat tacit, săptămâna trecută, un proiect de lege care vizează cadrele didactice. Este vorba despre personalul didactic care se titularizează în mediul rural. Aceștia vor beneficia de o indemnizaţie de instalare în cuantum de 3 salarii medii brute pe economie.

„Personalul didactic de predare din învăţământul de stat beneficiază anual de două salarii minime brute, din fondurile alocate de la bugetul de stat, pentru dezvoltare profesională şi evoluţie în carieră, precum şi pentru achiziţionarea de materiale didactice şi auxiliare didactice curriculare necesare procesului instructiv/educativ.

Cadrele didactice care se titularizează în mediul rural beneficiază, în termen de un an, de o indemnizaţie de instalare în cuantum de 3 salarii medii brute pe economie, sub condiţia de a preda pe post/catedră în mediul rural cel puţin 5 ani şcolari efectivi”, se arată în proiectul de lege.

Cadrele didactice din România pot primi până la 3 salarii în plus. Ce condiţie trebuie îndeplinită pentru a putea beneficia de aceşti bani

Condiţia este de a preda pe post în mediul rural cel puţin 5 ani şcolari efectivi.

Dacă profesorul îşi schimbă locul de muncă din mediul rural în mediul urban mai devreme de 5 ani sau dacă îşi dă demisia, va fi nevoit să restituie parţial indemnizaţia.

„Cadrul didactic este obligat să restituie parţial indemnizaţia dacă înainte de împlinirea termenului de 5 ani îşi schimbă locul de muncă din mediul rural în mediul urban, în cazul suspendării contractului individual de muncă pe perioada concediului fără plată, precum şi în cazul demisiei. Indemnizaţia se restituie proporţional cu numărul de ani şcolari în care nu şi-a desfăşurat activitatea în mediul rural”, se arată în proiectul de lege, scrie Agerpres.

Cadrele didactice cu o vechime efectivă în învăţământ de peste 30 de ani beneficiază, la pensionare, de o indemnizaţie în cuantum de 6 salarii medii brute pe economie. Aceasta se oferă din fonduri alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei.

Proiectul de lege urmează să meargă la Senat pentru dezbatere şi vot, acesta fiind camera decizională.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini