Redactia.ro
Home » Monden » Ce a făcut ispita Bianca Pop când a ajuns la priveghiul lui Emi Pian FOTO

Ce a făcut ispita Bianca Pop când a ajuns la priveghiul lui Emi Pian FOTO

GALERIE FOTO (5) Bianca Pop și Emi Pian

Bianca Pop, fosta ispită de la „Insula Iubirii” și bună prietenă cu Emi Pian, a participat la priveghiul său, dar a mers deghizată, astfel încât să nu o recunoască nimeni.

Bianca Pop a declarat că este foarte bună prietenă cu Emi Pian, pe numele său real Florin Mototolea, și că suferă foarte mult din cauza pierderii acestuia.

Ce a făcut Bianca Pop la priveghiul lui Emi Pian

Aceasta s-a gândit foarte mult dacă să participe sau nu la priveghi, dar până la urmă a mers acolo, pentru a-și lua rămas bun de la cel pe care îl considera un bun prieten.

Pe pagina sa de Instagram, fosta ispită a postat un mesaj, în care a explicat că a mers acolo, dar s-a deghizat astfel încât să nu o recunoască nimeni. Și-a pus masca de protecție pe față, s-a îmbrăcat cât mai simplu și a încercat să nu atragă atenția.

„Am fost și eu la priveghi, însă nu am putut să intru când am văzut atâtea coroane, flori…am șimțit că mă doare foarte tare! Eu nu accept moartea lui…Așa că am mers cu masca să nu mă recunoască nimeni…și foarte simplu îmbrăcată. Am stat de vorbă cu mascații. Le-am spus să aibă grijă de mine. Sunt foarte tristă”, a postat Bianca Pop pe contul său de Instagram.

UPDATE: BIANCA POP a fost luată cu ambulanța de la priveghi

Aseară, Bianca Pop și-a anunțat fanii că a fost amenințată cu moartea de către soția și amanta lui Ciprian Pian, la priveghiul lui Emi Pian. Ispitei i s-a făcut rău și a cerut să fie dusă cu ambulanța. Bianca e hotărâtă să depună plângere împotriva celor două pentru amenințările primite. „Mergi la priveghi și te ia salvarea că ești amenințată cu moartea.(…) Măine am să depun plângeri penale pentru nevasta și amanta lui Ciprian Pian”, a scris pe contul de Instagram ispita.

Bianca Pop, prietenă bună cu Emi Pian

De altfel, Bianca Pop a spus că nu știe dacă să participe sau nu la priveghiul și la înmormântarea lui Emi Pian, mai ales pentru că a avut mai multe conflicte în ultimul timp și se temea să nu pățească ceva.

„Nu știu ce să fac, m-am certat cu atâta lume. Toată lumea e supărată pe mine. Nu că aș păți ceva. Dacă se întâmplă ceva cu mine, aia e. Aș merge din respect pentru Emi, dacă mă duc poate nu e ok, dacă nu mă duc, iarăși sunt o falsă. De mers as merge, chiar sunt foarte supărată. Parcă sunt sedată de la tristețe. Am plâns toată ziua am fața zici că e injectată”, a recunoscut Bianca Pop la Antena Stars.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: