Redactia.ro

Cine este şi cum arată soţia lui Cătălin Moroşanu! Prin ce au trecut cei doi

Cine este şi cum arată soţia lui Cătălin Moroşanu! Prin ce au trecut cei doi

Pe el îl ştie toată lumea, dar puţină ştie cine este Georgiana, soţia lui Cătălin Moroşanu. Cum arată și cu ce se ocupă

Luptătorul K1 se cunoaşte cu partenera sa de viaţă de la vârsta de 17 ani. Cei doi s-au cunoscut pe Internet şi s-au întâlnit ulterior în Iaşi.

Deşi au avut multe greutăţi materiale, relaţia dintre ei a rezistat, iar Cătălin s-a declarat norocos că a întâlnit-o pe Georgiana, căreia îi datorează multe.

„Mi-am cunoscut soţia pe internet, pe vremea aceea exista un canal de chat foarte popular, MIRC. Am început să vorbim acolo foarte mult, iar prima întâlnire reală a fost în parcul din faţa poştei din Iaşi.

Ne cunoaştem de la vârsta de 17 ani. Stăteam la cămin şi împărţeam o conservă cu ton. Chiar sunt norocos că am găsit o pe soţia mea. Mi-a daruit o fetită, o cheamă Natalis. Ştia care e plata, lipsa de acasă.

Multe sacrificii, dar am  mers mai departe. Am făcut un copil, o să mai facem un copil. Ea e medic stomatolog. Deci tot timpul ne-am împins unul pe altul şi aşa reuşim să fim o familie” , a povestit în trecut Cătălin Moroșanu.

Moroşanu şi soţia sa
Soţia lui Cătălin Moroşanu, Georgiana

Cătălin Moroşanu şi Georgiana, o poveste de iubire ca în filme

Recent, acesta a postat un mesaj foarte frumos pentru soţia sa, în care şi-a exprimat iubirea şi admiraţia pe care i-o poartă acesteia.

„Nu aveam să îți ofer nimic material, făceam împreună naveta cu trenul, locuiam în căminele de la Vladimirescu și singura distracție pe care ne-o permiteam era să ne plimbăm de mână în Copou.

Când ți-am povestit despre visul meu, ai fost alături de mine din prima clipă. Când nu aveam nimic, tu aveai grijă să fiu pe drumul bun.

Când mă întorceam obosit de la antrenamente, erai alături de mine. Când pierdeam un meci, tu îmi bandajai rănile. Indiferent de timp și timpuri, ai fost în dreapta mea.

Mi-ai dăruit o comoară, pe Natalis, și m-ai susținut în fiecare secundă.

Acum, când am totul, eu sunt în continuare fericit că te am pe tine. Te iubesc!”, a scris luptătorul.

Loading...