Primele imagini din apartamentul în care au stat asasinii milionarului din Sibiu
Joi, 23 noiembrie, au fost dezvăluite primele imagini din apartamentul în care au stat asasinii milionarului din Sibiu. Aceste detalii șocante aduc la lumină amănunte despre ascunzătoarea celor trei criminali ai lui Adrian Kreiner și și evenimentele care au precedat fuga lor.
În prezent, anchetatorii sunt hotărâți să-l localizeze pe liderul presupusei grupări criminale, despre care se spune că ar fi plecat în Belgia la scurt timp după moartea omului de afaceri. Cu toate acestea, există indicii că acesta ar fi părăsit teritoriul belgian, complicând investigația.
Imaginile furnizate arată apartamentul din localitatea Dumbrăvița, unde a locuit cu chirie complicele celor trei criminali, și casa în care au stat aceștia până la reușita fuge. Autoritățile au efectuat percheziții amănunțite, prelevând dovezi esențiale pentru a înțelege mai bine circumstanțele crimei, conform unui reportaj prezentat joi la Antena 3 CNN.
Printre locurile cercetate, au fost apartamente și case, nimic nefiind neglijat de către anchetatori și criminaliști. Procurorii au declarat că aproape fiecare colț al locuinței a fost investigat, descoperindu-se dovezi importante legate de ceilalți doi complici ai crimei: Cristian Marian Minae și Laurențiu Ghiță.
Informații cruciale
Una dintre informațiile cruciale obținute din probele prelevate în Sibiu a fost identificarea precisă a ADN-ului lui Costinel Cosmin Zuleam. Cei doi complici au fost ulterior reținuți în Marea Britanie, unde autoritățile se pregătesc pentru procedurile de extrădare.
În fața anchetatorilor, surse din cadrul investigației au dezvăluit că Ilie Sitariu, complicele celor trei asasini, a mărturisit că atunci când au descoperit ceasurile furate din casa milionarului, au fost cuprinși de teamă. Aceștia le-au împărțit între ei, iar mai apoi, ceasurile au fost îngropate în apropierea unui bloc din comuna Dumbrăvița.
Investigația continuă, iar autoritățile sunt hotărâte să aducă toți cei implicați în această crimă în fața justiției
Sursa foto: Antena 3 CNN




















