Morgan Coleman și-a lăsat barba să crească după ce ani la rând obișnuia să o dea jos prin diverse metode. Iată cum arată așa tânăra și de ce a ales să facă asta. Spune că acum se simte, în sfârșit, „liberă”, scapată de o corvoadă, după ani de bătaie de joc, susține ea.
Povestea lui Morgan Coleman, tânăra care și-a lăsat barba să crească
Morgan Coleman (26 de ani) a început să observe că îi crește păr pe față în jurul vârstei de 11 ani. Avea fire pe obraji, pe bărbie și pe gât. Așa se face că în copilărie și în adolescență, au fost momente când Morgan a fost batjocorită din cauza asta sau luată peste picior de cei din jur, fie copii, fie adulți. Își pierduse încrederea de sine și, drept urmare, obișnuia să facă orice ca să scape de el, încercând diverse metode ca să își înlăture părul facial.
Doctorii i-au spus că nu are de ce să își facă griji până când Morgan a început să aibă probleme menstruale și a cerut ajutorul doctorului de familie în 2019, conform Daily Star. Doi ani mai târziu, era diagnosticată cu hipertricoză (creșterea excesivă a părului) și sindromul ovarelor polichistice (SOP).
Lucrurile stau altfel în prezent. După 15 ani în care nu a fost ea însăși, Morgan își acceptă acum „frumusețea naturală”.
În aprilie 2022, tânăra a decis să renunțe la lama de ras și și-a lăsat barba să crească. Momentul în care s-a îmbolnăvit de COVID-19 a fost hotărâtor pentru ea. „Am simțit că este timpul să prioritizez sănătatea mea fizică și psihică. Asta a însemnat să acccept ce nu pot să schimb. Toți suntem unici. Nu e nimic în neregulă dacă arăt diferit”.
Ea se simte, astfel, eliberată de o povară.
„Este timpul să fiu împăcată cu fața mea. Surprinzător, oamenii nu mă judecă atât de tare pe cât m-am așteptat. Încă mă lupt cu faptul că nu am încredere în mine însămi, după atât de mult timp în care am fost batjocorită, dar cu siguranță sunt mai încrezătoare în mine în prezent decât în trecut”, a spus ea, conform Daily Star.
„Cred că am făcut pace cu mine însămi. E dificil să explic, mă simt liberă, mă trezesc și asta e ultimul lucru la care mă mai gândesc. E minunat”.
E drept, Morgan nu a scăpat în totalitate de privirile ciudate pe care le mai primește uneori de la necunoscuți. Probabil că asta nu se va întâmpla niciodată, dar cel mai important e că de fiecare dată când se uită în oglindă, ea este bucuroasă, împăcată, asumată.