Redactia.ro

Imagine controversată la Notre-Dame. Ce a văzut o femeie într-o imagine cu incendiul din Paris

Notre-Dame - dezbaterea de după incendiu. Ce a observat o femeie într-o fotografie cu catastrofa de la Paris. Remarca ei a stârnit controverse.

O femeie din Scoția a lansat o amplă dezbatere pe rețelele sociale după ce a afirmat că l-a văzut pe Iisus în imaginile cu incendiul devastator de la Notre-Dame.

Lesley Rowan, de 38 de ani, citea știrile despre ce s-a întâmplat la Paris când spune că a observat ceva. Este vorba despre silueta lui Iisus într-o fotografie cu flăcările uriașe și acoperișul fumegând, conform stirileprotv.ro.

Într-un mesaj publicat pe Facebook, ea a precizat că acesta apare ca și cum ar arăta cu mâna spre flăcările care au devastat clădirea veche de 850 de ani, relatează Daily Mail.

La scurt timp după publicarea mesajului, Lesley a primit numeroase păreri din partea internauților. care spun că au văzut același lucru ca și ea, dar și a celor care nu au acceptat această teorie.

Președintele francez Emmanuel Macron a făcut apel la unitate

Totodată, el a promis că va reconstruit Catedrala Notre Dame în următorii cinci ani.

„Vom reconstrui Notre Dame să fie chiar mai frumoasă și vreau să fie gata în cinci ani. O putem face. Depinde doar de noi să transformăm dezastrul într-o oportunitate, să reflectăm la ce-am fost și la ce trebuie să fim și să devenim mai buni decât suntem. Depinde doar de noi.”

Franța e mult mai bine pregătită decât alte țări

„Este mult mai devreme să estimăm pagubele cauzate de flăcări și e prea devreme să știm cât va dura reconstrucția. Pe de altă parte, putem spune că Franța e mult mai bine pregătită decât alte țări în care au izbucnit astfel de dezastre. Inventarul este la zi, iar arhiva celor 800 de ani de istorie e la zi. Astfel, prima fază – cea a reconstruirii din arhive – va decurge rapid.”

Marea orgă a catedralei Notre-Dame de Paris „nu a fost arsă” în incendiul care a devastat edificiul, dar structura sa a suferit pagube, a afirmat pentru AFP unul dintre cei trei organişti titulari al monumentului, informează News.ro.

Instrumentul, renovat de-a lungul secolelor, deşi structura sa esenţială datează de la începutul secolului al XV-lea, “este în parte conservată, însă este acoperită de cenuşă, praf şi apă”, a afirmat Philippe Lefèvre, care cântă de 35 de ani la Notre-Dame de Paris.

„În lunile care vor urma, totul va seca şi există riscul de a fi provocate probleme de structură. Sperăm că va rămâne stabilă şi că va fi pusă la adăpost. Orga mică, care se află sub fleşă, a fost afectată de foc”, a precizat acesta.

Organistul a declarat că miercuri ar fi trebuit să cânte la slujba de dinaintea Săptămânii sfinte

„Ce-i mai rău a fost evitat, Notre-Dame este încă în picioare şi ceea ce este reconfortant este reacţia unanimă din lumea întreagă”, a spus el, subliniind că „Notre-Dame a trăit împreună cu oamenii de secole”.

Primarul Parisului, Anne Hidalgo, a anunţat că instituţia va debloca 50 de milioane de euro pentru restaurarea catedralei, scrie AFP. Zona este încă izolată, iar poliţia face primele cercetări, scrie stirileprotv.ro.

Ministrul francez al Culturii, Franck Riester, a anunţat că mare parte din relicvele aflate în catedrala Notre-Dame au fost duse în sedii ale unor instituţii municipale, potrivit BFMTV.

O echipă din care face parte împreună cu personal al catedralei, pompieri şi forţe de securitate se ocupă de recuperarea elementelor de valoare rămase în interior pe parcursul incendiului.

Citește și: Incendiu teribil la Catedrala Notre-Dame. Francezii se roagă în stradă