Redactia.ro

Iti amintesti de Dana Deac? Ce face si cum arata, dupa 12 ani de lupta cu cancerul

În urmă cu 10 ani, jurnalista Dana Deac a fost diagnosticată cu cancer. De atunci, boala a recidivat de cinci ori și de fiecare dată Dana Deac a ieșit învingătoare.

O femeie puternică,  cu un psihic foarte tare, Dana Deac a avut o altă abordare a bolii, care a făcut-o să depăşească fazele critice şi să aibă puterea să zâmbească din nou.  Pentru că, spune ea, a învăţat să negocieze cu cancerul.

Dana Deac despre lupta vieţii sale:  Am învăţat să  negociez cu cancerul

„Mă duc la psiholog. Din 2013. Am găsit târziu soluţia asta şi îmi pare rău că am aşteptat atât. Nu ştiu de ce atât de târziu… Am totuşi norocul că de cinci ani, săptămână de săptămână am ora mea cu psihologul… …Eram în pragul depresiei. Şi nu aveam soluţii. În momentul în care vezi moartea cu ochii de atâtea ori, nu ai nicio posibilitate de a alege singur. Asta o înţeleg cei care au fost sau sunt în situaţia mea. Nu ai cum singur. Eu nu am văzut pe nimeni care să se ridice singur, fără ajutor. A patra oară când am făcut cancer a fost mai grav decât primele dăţi. Aveam celule de cancer în limfă şi în sânge, iar asta a fost o veste foarte dură. Şi nu găseam soluţii, dar nici nu am vrut să renunţ. Unii aleg să renunţe, eu am refuzat. Dumnezeu îmi scoate în cale îngeri şi asta este marea mea recunoştinţă, că nu sunt singură. Chiar dacă trec prin atâtea, nu sunt singură”, a mai spus ea.