Redactia.ro

Liliana Savu Badea – artistă de muzică populară, rănită grav în accident în Ungaria

Liliana Savu Badea a fost grav rănită într-un accident din Ungaria, în timp ce soțul ei a murit pe loc. Cei doi mergeau în Germania.

Liliana Savu Badea a fost grav rănită într-un accident petrecut în Ungaria. Artista se îndrepta se casă, împreună cu soțul ei, după ce fuseseră Germania, unde locuiește fiica lor. Din păcate, soțul Lilianei Savu Badea a murit pe loc în accident.

Cântărețul Adrian Stanca, un apropiat al familiei, a povestit pentru România TV cum cei doi abia își vizitaseră fiica, pe Camelia. Ei au fost alături de ea la ziua de naștere.

Familia Savu Badea se întorcea spre România, când au fost implicați în tragicul accident. Totul s-a petrecut pe autostradă în Ungaria și din păcate soțul Lilianei Savu Badea a murit pe loc.

Liliana Savu Badea este una dintre cele mai apreciate artiste din Banat

Vocea sa extraordinară, talentul şi timbrul deosebit au făcut-o mereu să fie în inimile fanilor. Liliana Savu Badea este o artistă care şi-a dedicat întreaga viaţă scenei. În plus, aceasta a vrut mereu să-i ajute pe copiii talentaţi, tocmai de aceea a îmbrăţişat şi cariera de profesor de muzică.

A terminat Liceul de Muzică Ion Vidu din Timişoara şi Facultatea de Muzică din Timişoara. Liliana Savu Badea este una dintre cele mai respectate artiste din Banat, iar în urmă cu cea timp a deţinut şi funcţia de director al Casei de Cultură din Buziaş.

Artista a avut mereu o viață de familie extrem de fericită. Din păcate, trece acum prin momente deosebit de grele, după ce cel ce-i fusese alături în viață, soțul ei, și-a pierdut viața în accidentul de astazi.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cum s-au întâmplat cu exactitate faptele. Apropiații familiei ar fi plecat deja în Ungaria pentru a prelua trupul neînsuflețit.