Redactia.ro

Marțea Mare. Săptămâna patimilor 2019. Tradiții si obiceiuri

Marțea Mare. Săptămâna patimilor 2019. Tradiții si obiceiuri

În Marțea Mare se face pomenirea celor zece fecioare din Sfânta Evanghelie. Aceasta zi este marcată de douã parabole – Parabola celor zece fecioare (Matei 25, 1-13) şi Parabola talanţilor (Matei 25, 14-30; Luca 19, 12-27). Când Domnul se suia la Ierusalim şi se ducea la Patimã, a spus ucenicilor Sãi şi aceste douã parabole, pentru ca nu cumva cineva trãind în feciorie sã nu se îngrijeascã şi de celelalte virtuţi şi mai ales de milostenie, prin care se vãdeşte strãlucirea fecioriei.

Parabola celor zece fecioare este o pildă spusă de Domnul Hristos. Biserica o predică în Marţea Mare.

Pe cinci dintre fecioare le numeşte înţelepte căci împreună cu fecioria au avut şi minunatul şi îmbelşugatul undelemn al milostivirii. Pe celelalte cinci le numeşte nebune pentru cã, deşi şi ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau în aceeaşi mãsurã milostenie. Pe când se scurgea noaptea, ele au adormt, adicã au murit. Pe când dormeau ele, strigãt mare s-a fãcut la miezul nopţii. Cele care au avut undelemn din belşug au intrat cu mirele la deschiderea uşilor, iar cele nebune, pentru cã nu aveau undelemn din destul îl cãutau dupã ce s-au sculat din somn.

“La ceasul sfârşitului, suflete, gândind şi de tãierea smochinului temându-te, cu iubire de ostenealã lucreazã-l, ticãloase, priveghind şi strigând: Sã nu rămânem afară de cămara lui Hristos”. (Sfânta Evanghelie)

Această pildă, Domnul Hristos ne-o pune în faţă că să ne gândim la faptul că trebuie să fim întotdeauna pregătiţi prin fapte bune pentru întâmpinarea Mirelui ceresc, să fim alcătuiţi prin faptele nostre cele bune ca să putem lua parte la ospăţul cel veşnic. Domnul Hristos ne îndeamnă la priveghere, concluzia pildei fiind: privegheaţi şi vă rugaţi că nu ştiţi cînd vine Fiul Omului (Mt. 25, 13).

“Iată mirele vine în miezul nopţii şi fericită este sluga pe care va afla-o priveghind; iară netrebnică e cea pe care o va găsi lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreuiezi, ca să nu te dai morţii şi afară din Împărăţie să te încui, ci te deşteaptă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti Dumnezeul nostru, pentru Născătoarea de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi”.(Matei cap.25,1-13)

Pilda Talanților

Un oarecare stăpân pleacă într-o călătorie îndepărtată, dar înainte de a pleca, împarte robilor săi părți din averea sa. Unuia îi dă cinci talanți, altuia doi, iar celui de-al treilea un talant. După întoarcerea sa, robii îi dau socoteală. Cel care a primit cinci talanți a lucrat și dă înapoi zece, cel care a primit doi dă înapoi patru, pe când cel care a primit un talant, îl dă înapoi, deoarece socotește că stăpânul său este aspru și vrea să secere acolo unde nu a semănat. Atunci stăpânul poruncește să-i ia talantul și să-l dea celui care are zece, iar pe el să-l pedepsească, tăindu-l de la comuniunea cu ceilalți.

Marțea Mare este dedicată și predicii de pe Muntele Măslinilor. Atunci când Iisus a anticipat distrugerea marelui Templu, dar și propriile patimi. Toate acestea cu doar trei zile înainte de a fi judecat. Credincioșii sunt îndemnați la priveghere.

În Marțea Seacă, există superstiția conform căreia țăranii trebuie să se spele ritualic pentru a seca bolile. Centrându-se pe termenul generic al săptămânii (a seca, secare, secat), ziua este caracterizată de practici magice ambivalente, ce utilizează atât magia negativă (interdicții pentru a nu stârni golul, secul, nenorocul). Dar și pe cea pozitivă (scăldatul ritualic, pentru a seca bolile).

Citește și: Săptămâna Mare 2019. Ce trebuie să faci în această săptămână. Tradiții și obiceiuri