Redactia.ro

Prima reacţie a lui Cristi Borcea după ce s-a întors în închisoare: „Staţi liniştiţi că…

Prima reacţie a lui Cristi Borcea după ce s-a întors în închisoare: "Staţi liniştiţi că...

Cristian Borcea a ajuns în spatele gratiilor, după ce a fost condamnat la cinci ani de închisoare în dosarul retrocedărilor ilegale din Constanţa şi Mamaia.

El s-a prezentat la Penitenciarul Rahova, iar timp de 21 de zile se va afla într-o perioadă de carantină în care se fac informările despre obligaţii, drepturi, responsabilităţi şi programul zilnic.

Se fac analizele medicale, evaluări psihologice şi educaţionale, iar la sfârşitul celor 21 de zile se analizează în comisia de stabilire a regimului de executare (a pedepsei n.r.)„, a afirmat Gabriela Livadariu, purtătorul de cuvânt al acestei unităţi de detenţie.

Ea a adăugat că, în funcţie de acest regim, poate fi transferat în alt penitenciar profilat pe regimul respectiv.

Conform apropiaţilor, Borcea a fost şocat să afle de condamnare, mai ales că Valentina Pelinel este însărcinată cu gemeni. Acesta însă s-ar fi declarat optimist că nu va sta cinci ani după gratii.

„Stați liniștiți că nu fac eu cinci ani de închisoare… o să-mi contopească pedeapsa”, a susținut Cristi Borcea, conform libertatea.ro.

„Vestea că va merge la închisoare a căzut ca un șoc pentru Borcea.

El fusese achitat la «fond», iar acum a mai luat niște ani buni. Mai întâi, s-a uitat în gol mai multe momente, după care a repetat «Copiii mei, copiii mei!». N-a plâns, nu e genul, dar avea o privire întunecată.

A luat-o pe Valentina în brațe, a sărutat-o și a mângâiat-o pe pântece”, au spus surse apropiate lui Cristi Borcea, conform Libertatea.

Citeşte şi: Pedepsele date inculpaţilor din dosarul retrocedărilor ilegale