Saghin Sabrina
Cu doar o zi înainte de nuntă, Ana s-a așezat în fața unei vrăjitoare, mai mult la insistențele prietenei sale decât din convingere. Nu credea în lucruri oculte, dar curiozitatea o împinsese să încerce.
Margareta, o femeie în vârstă, cu ochi pătrunzători și o voce gravă, i-a făcut o predicție care avea să-i schimbe viața: i-a spus să nu meargă la propria nuntă. Ana a râs, dar cu fiecare minut care trecea, cuvintele bătrânei îi rămâneau întipărite în minte. Era o glumă? Sau un semnal de alarmă pentru ceva ce urma să descopere?
O vrăjitoare m-a avertizat înainte de nuntă
După ce a părăsit casa ghicitoarei, Ana nu putea scăpa de senzația de neliniște care o învăluia. Se învârtea în cercuri mentale, repetând cuvintele Margaretei: „Casa de la lac. A doua cameră de la stânga. Sub podeaua de lemn.” Numele casei i-a dat fiori. Era vorba despre reședința de vacanță a lui Andrei, moștenită de la bunici. Un loc pe care-l considerase mereu un refugiu, o oază a iubirii lor.
La început a vrut să ignore totul. Dar ceva nedefinit, o tensiune în aer, un simț al pericolului, a împins-o să urce în mașină și să pornească spre lac. Cu fiecare kilometru, îndoiala se transforma în teamă. Când a ajuns, casa era cufundată în întuneric și liniște, așa cum o lăsaseră ultima oară. A descuiat cu cheia de rezervă, a pășit înăuntru și a urcat, fără să ezite, la etaj.
Camera indicată era una rar folosită, dar în ea totul era la locul lui – aparent. A îngenuncheat lângă podeaua de lemn și, cu degetele tremurânde, a descoperit o scândură care se desprindea ușor. Sub ea, o cutie de carton. Inima i-a sărit o bătaie.
Cutia conținea documente, fotografii și dovezi pe care Ana nu și le-ar fi imaginat niciodată. O femeie cu un copil, acte de identitate, certificate care demonstrau că Andrei avea un fiu cu o altă femeie – Irina. Printre ele, o poliță de asigurare de viață uriașă, cu Irina drept unică beneficiară. Și apoi, scrisori… scrisori de dragoste, de dor, în care se făcea referire la „nunta cu Ana” ca la un pas necesar înainte de reunirea cu adevărata lui familie.
Tot ceea ce crezuse Ana despre Andrei – loialitatea, dragostea, planurile – se destrămase în câteva clipe. Simțea cum întreaga ei viață se clatină, cum încrederea, odată solidă, se topea ca ceara.
Confruntarea și revelația finală
Un sunet jos a spart tăcerea din casă – chei în broască, pași pe scări. Ana îngheță. Încerca în zadar să pună lucrurile la loc, dar mâinile nu o ascultau. Ușa camerei s-a deschis, iar în prag a apărut Andrei. Chipul lui nu mai avea nimic din bărbatul pe care îl cunoscuse. Era rece, lipsit de empatie. Iar în spatele lui… Irina. Femeia din fotografii. Reală. Vie. Frumoasă.
„Ce surpriză… neplăcută,” a spus Andrei, iar în mâna lui, Ana a văzut strălucind ceva metalic – un cuțit de vânătoare.
Până în acel moment, totul fusese o poveste misterioasă. Acum devenise o cursă contra timpului. Privirea lui Andrei nu mai avea nicio urmă de iubire. Era privirea unui om care se simțea amenințat. A unui om care nu putea permite ca Ana să plece de acolo cu ceea ce știa. În spatele chipului său calm se ascundea un potențial pericol letal.
„De ce ești aici, Ana?” a întrebat, apropiindu-se încet.
Ana înțelese brusc ce voise Margareta să spună: „Nu te duce la propria nuntă.” Nu pentru că soarta ar fi fost împotriva iubirii, ci pentru că ea nu fusese niciodată iubirea. Fusese un pion, o paravană pentru o altă relație. Și poate, o asigurare.
Tensiunea din aer era tăioasă. Irina, în tăcere, privea scena ca pe un spectacol. Era clar că știa. Totul fusese planificat, probabil de luni bune. Și acum, faptul că Ana descoperise adevărul îi transforma într-o amenințare. Încă una care trebuia eliminată?
Ana făcu un pas înapoi, dar și Andrei înainta. Cuțitul din mâna lui era tot mai vizibil. Părea mai puțin o unealtă întâmplătoare și mai mult o extensie a intenției sale.
Dar Ana nu era femeia vulnerabilă din poveștile clasice. În câteva secunde, adrenalina a înlocuit șocul. A prins cutia și, cu un gest rapid, a aruncat-o spre Andrei, reușind să creeze o fereastră de timp. A țâșnit pe lângă el, alergând spre scări, în timp ce Irina a strigat ceva confuz.
Ajunsă în mașină, cu inima bubuind în piept, a pornit motorul și a gonit pe șosea, în timp ce lacrimile i se amestecau cu respirația sacadată. Nu știa ce va urma, dar știa că viața ei, în acel moment, fusese salvată de un avertisment.
A doua zi dimineață, în locul rochiei de mireasă, Ana purta un pulover gros și stătea în fața secției de poliție, cu toate dovezile în brațe. Povestea de iubire pe care o construise cu Andrei era o minciună, dar avea acum ceva mai important: adevărul.
