Redactia.ro

Săptămâna Mare 2019. Ce trebuie să faci în această săptămână. Tradiții și obiceiuri

Săptămâna Mare 2019. Ce trebuie să faci în această săptămână. Tradiții și obiceiuri

Ultima săptămâna înainte de Paște este cunoscută și ca Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor. În această săptămână se fac slujbe speciale la biserică, numite Denii. Credicincioșii trebuie să respecte anumite obiceiuri legate de pregătirile de Paște.

Săptămâna Mare în antichitate

Deși există puține surse care să indice modul în care era celebrată Săptămâna Patimilor în Biserica timpurie, se pare totuși că aceasta este o practică foarte veche. Deja în secolul al IV-lea celebrarea acesteia pare să fi fost deja o practică bine stabilită, structurată într-un mod asemănător celei din zilele noastre. Aetheria, aflată în pelerinaj la Ierusalim cândva la sfârșitul sec. al IV-lea d.Hr. descria astfel cele petrecute după slujba din Sâmbăta lui Lazăr: „…a început săptămâna Paștilor, pe care ei o numeau Săptămâna Mare”. Astfel amintind de procesiunile de pomenire a Intrării Domnului în Ierusalim în prima zi a săptămânii (duminică). În timpul acestei săptămâni, se face pomenirea Patimilor și Răstignirii Mântuitorului.

După Sâmbăta lui Lazăr (în care se face pomenirea învierii lui Lazăr de către Hristos și făgăduința învierii tuturor), se intră în ultima săptămână a Postului Paștilor. Această săptămână poartă denumirea de Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor. Atunci în slujbele bisericești se face pomenirea ultimelor zile ale lui Hristos pe pământ, înainte de Răstignirea și Învierea Lui. În timpul acestei săptămâni, slujbele Utreniei se săvârșesc în seara zilei dinainte (sub formă de Denie), conform obiceiului vechi care spune că ziua începe la apusul soarelui și se sfârșește la apusul soarelui din ziua următoare.

În ultima săptămână înainte de Paște toate slujbele sunt unice. Astfel, în fiecare zi din Săptăma Mare se țin slujbe speciale, numite Denii și predici curățenie sufletească și iertare de păcate. De exemplu, Lunea Patimilor este dedicată vieţii lui Iosif, vândut pe 30 de arginţi. În Săptămâna Mare, e bine ca toți credincioșii să ierte și să se împace cu toți cei cu care au avut conflicte.

Obiceiuri pe care trebuie să le respecți în Săptămâna Mare 2019

În Lunea Mare, toți creștinii trebuie să înceapă curățenia de Paște. Toate lucrurile din casă se scot la aerisit, se spală rufele, se calcă și se fac reparațiile necesare prin casă.

În Marțea Mare se mătură și se aspiră și se spală geamurile. Ziua de miercuri, inclusiv, este ultima zi în care se mai poate curăța casa, spăla și călca.

Joia Mare este ultima zi în care se pomenesc morții. În Joia Mare femeile merg la biserică și împart colaci de post, vin, miere și fructe.

Tradiții din Joia Mare

Conform tradiției, în noaptea de dinainte de Joia Mare sau în dimineața acestei zile se deschid mormintele și sufletele morților se întorc la casele lor. Pentru întâmpinarea lor, bărbații aprindeau focuri prin curți, în fața casei sau în cimitire. Tot în această noapte, se crede că Joimărița, zeitate a morții care supraveghează aceste focuri. Tot ea este și patroana torsului și a țesutului, care supraveghează hărnicia oamenilor. Aceasta le blesteamă pe femeile leneșe. În după-amiaza Joii Mari se fac cele mai importante preparate de Paște: pasca, cozonacii.

În cele mai multe locuri, Joia Mare este ziua în care se înroșesc ouăle și în care credincioșii se împărtășesc, după ce s-au spovedit.

Tot în Joia Mare se ține post cu mâncare uscată. La biserici nu se mai trag clopotele, ci doar se bate toaca. În această seară oamenii merg la biserică la Denia celor 12 Evanghelii. Aici sunt amintite spălarea picioarelor apostolilor de către Hristos, Cina cea de taină la care s-a instituit taina Împărtășaniei, rugăciunea din grădina Ghetsimani și prinderea Domnului de către cei care voiau să-l ucidă.

Ultima vineri din Postul Mare

Este numită și Vinerea Patimilor, Vinerea Neagră sau Vinerea Seacă. Conform tradiției creștine, este ziua în care Iisus a fost răstignit și a murit pe cruce pentru mântuirea omenirii.

În Vinerea Mare este de preferat să se țină post negru, în aminitirea patimilor lui Iisus. Cei care nu pot nu trebuie totuși să nu mănânce urzici și nici să pună oțet în mâncare, pentru că lui Iisus I s-a dat să bea oțet după ce a fost biciuit. În această zi nu se fac treburi în casă.

Dimineața, înainte de răsăritul soarelui, oamenii alergau desculți prin rouă sau se scăldau în ape curgătoare crezând că, în felul acesta, vor fi sănătoși pe tot parcursul anului. Se spune că dacă plouă în Vinerea Mare va fi un an mănos.

Sâmbăta Mare este ultima zi de pregătire a Paștelui, când femeile gătesc majoritatea mâncărurilor, termină curățenia și pregătesc hainele noi pentru zilele de sărbătoare.

Sâmbătă seara se pregătește coșul cu bucate ce va fi dus la biserică pentru sfințire. În el se pun ouă roșii, pască, cozonac și preparate din carne, acoperite cu cel mai frumos ștergar din casă. Apoi, oamenii merg la slujba de Înviere și iau lumina pe care o aduc acasă, unde pun deja și prima masă de Paște.

Citește și: Medicii români refuză să mai facă avorturi în Postul Paștelui