Redactia.ro
Home » Monden » Sărbătoare mare pentru Adela Popescu și Radu Vâlcan. Și-au botezat și cel de-al treilea copil! Cine este nașa micuțului Adrian

Sărbătoare mare pentru Adela Popescu și Radu Vâlcan. Și-au botezat și cel de-al treilea copil! Cine este nașa micuțului Adrian

GALERIE FOTO (7)

În acest weekend, Adela Popescu și Radu Vâlcan au avut parte de momente unice. Cei doi și-au botezat fiul cel mic. Aceștia s-au bucurat de prezența familiei și a prietenilor. Petrecerea micuțului Adrian a fost una memorabilă. Puțini știu însă cine este nașa mezinului familiei.

Adela Popescu a publicat pe Instagram imagini de la petrecerea de botez a fiului ei, Adrian. Micuțul a fost creștinat abia cum, la vârsta de 10 luni, după câteva amânări din cauza pandemiei de COVID-19.

Cine este nașa micuțului Adrian

Pentru petrecerea de după creștinarea micuțului lor, Adela și Radu au ales un loc de poveste, în aer liber, la un restaurant din București. O mulțime de vedete au fost prezente alături de familia Vâlcan.

Și tema petrecerii a fost de basm. „Cei trei purceluși”, povestea preferată de cei trei fii ai lor. Mărturiile pentru invitați au fost trei porcușori, iar pe șapca lor era scrisă inițiala A. Tocmai, pentru că cei trei copii ai cuplului se numesc Alexandru, Andrei și Adrian.

În pozele publicate pe Internet, prezentatoarea de la „Vorbește lumea” ne-a prezentat, pe lângă familie, și pe nașa micuțului Adrian. Este vorba Ioana Scărlătescu. Totodată, aceasta este și verișoara Adelei Popescu.

Cine este Ioana Scărlătescu

În urmă cu 16 ani, Ioana Scărlătescu (33 de ani) a jucat într-un serial românesc, „Iubire ca în filme”, difuzat de Acasă TV. În 2007 a fost distribuită ca actriță în „Războiul sexelor”, apoi în serialele „Îngerașii”, „State de România” și „Moștenirea”.

Ioana s-a născut la Drăgășani, județul Vâlcea, pe 21 iunie 1989. Ea este verișoara Adelei Popescu și a absolvit Facultatea de Regie-Film, fiind licențiată în cinematografie și televiziune.

În acest moment, Ioana lucrează la Antena 1. Înainte a trecut pe la TVR, Dolce Sport, România TV, unde a prezentat „România de Vreme”. În televiziune, a pendulat mereu între seriale, Sport și Meteo.

Sărbătoare mare pentru Adela Popescu și Radu Vâlcan. Și-au botezat și cel de-al treilea copil!

În această zi importantă, Adelei Popescu și lui Radu Vâlcan le-au fost alături nu numai familia, ci și o mulțime de prieteni și colegi de breaslă. Printre invitați s-au numărat Laura Cosoi și Cosmin Curticăpean, Mihai Morar și soția, Răzvan și Irina Fodor, Dana Rogoz, Cristina Ciobănașu și, nu în ultimul rând, Ruxandra Ion, mama telenovelelor românești.

Ulterior, vedeta a împărtășit cu fanii ei impresiile din cea mai importantă zi din viața lui Adrian.

„Doamne, ce frumos a fost botezul tău, măi Adrian! După Paște ne-am hotărât brusc că trebuie musai să îl botezăm pe micuț, să nu așteptăm să intre la grupa pregătitoare.

Prima dată am amânat botezul lui cu doar trei zile înainte, pentru că am fost testată pozitiv. Și apoi a urmat valul doi, trei, așa că a ajuns micuțul să facă zece luni. Și, ca să înțelegeți, hotărâți așa cum am fost, am stabilit mai întâi data. Doar atunci era liberă nășica lui, Ioana Scărlătescu.

Așa că am sunat invitații să ne asigurăm că pot și abia după am început să căutăm locație, flori, biserică etc. Cu doar zece zile înainte. Din momentul în care a intrat Ivona Nenu (n.red. prietena Adelei, organizator de evenimente) în schemă am știut că e că și rezolvată treaba. Și a fost.

Adrian a avut cea mai tare petrecere. Cea mai frumoasă zi. Cel mai frumos liliac. Cea mai tare atmosferă. A fost de poveste. Una cu «Cei trei purceluși». Cum altfel?!”, a scris Adela pe Instagram.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@redactia.ro
Etichete: