Redactia.ro

Simona Halep şi dezastrul din cariera ei, după Roland Garros

Simona Halep mergea la finalul lunii mai la Roland Garros din poziţia de campioană en-titre.

Simona Halep a fost eliminată, din păcate, în sferturi la turneul de Grand Slem de la Paris, iar cariera ei pare să fi intrat pe o pantă descendentă. Fără niciun trofeu WTA în anul 2019, Simona Halep a căzut de pe locul 5 pe poziţia a 8-a WTA.

Astfel, după foarte mulţi ani, sportiva noastră a ieşit din TOP 5 WTA. Simona Halep nu disperă însă. Ea merge mai departe şi se pregăteşte pentru sezonul de iarbă. Până la acele turnee, Simona va juca şi într-un meci demonstrativ, organizat la Cluj, sâmbătă, 15 iunie 2019, de la ora 17:30, la BT Arena.

Simona Halep va evolua într-un meci de simplu și într-unul de dublu. Meciul demonstrativ va fi între Simona Halep, Marius Copil, Fabio Fognini și Daniel Hantuchova. Flavia Pennetta n-a mai putut onora invitația la Sport Festival, din cauza unei accidentări.

Informaţii despre Simona Halep şi pe www.wtatennis.com

Citiţi şi:

Simona Halep, nominalizată la premiul Fed Cup Heart Award

Ion Țiriac i-a construit Simonei Halep, din banii lui, un teren de tenis în cadrul Complexului pe care îl deține în nordul Capitalei, pentru ca jucătoarea noastră să se pregătească pentru sezonul de hard. Acest lucru a fost dezvăluit de selecţionerul Cosmin Contra.

Simona Halep nu avea unde să se pregătească pentru turneele pe ciment. În tot Bucureștiul nu avem un teren. Cu ajutorul domnului Țiriac, a ras un teren de zgură si a făcut o suprafață exact ca cele de hard din afară. Și ea se antrenează acolo. Trebuie să simți mingea pe suprafața aceasta, dar ea nu avea unde. Cum e posibil asa ceva? De ce să nu avem? Hai să avem o academie, să avem condiții!”, a spus Cosmin Contra.