În urmă cu mai bine de zece ani, toată lumea vorbea despre acel băiețel obez care fuma 40 de țigări pe zi. Mulți s-au întrebat ce s-a întrebat între timp cu acesta și, mai ales, cum a ajuns să arate. Ei bine, iată ce relatează presa străină!
Ce s-a ales de băiețelul care fuma 40 de țigări pe zi
Ardi Rizal, un băiețel de doar 2 ani, a ajuns senzație pe internet după ce a fost filmat fumând într-un sătuc. Micuțul era dependent de nicotină și fuma chiar și 40 de țigări pe zi. Cum era de așteptat, mulți prevedeau pentru el un viitor sumbru și o viață nu foarte lungă.
Ei bine, veți fi surprinși să aflați că viața băiețelului, ajuns acum la 12 ani, s-a schimbat radical. Nu numai că a rezistat în fața dependenței la nicotină, ci și-a schimbat cu totul stilul de viață. Cu ajutorul guvernului indonezian, Ardi a reușit să se lase de fumat în doar doi ani, grație unui program de reabilitare. Guvernul indonezian s-a văzut forțat să intervină după ce și alți copii din alte sate i-au preluat obiceiul nociv al lui Ardi. „Când s-a lăsat de țigări, la început, Ardi avea diverse toane. Acum nici nu vrea să le mai vadă (n.r. țigări)”, spune mama lui Ardi.
Cum arată acum Ardi Rizal
Culmea e că imediat cum s-a lăsat de fumat, Ardi a dezvoltat o altă dependență. Cea de mâncat. Fără cele 40 de țigări pe zi, Ardi a început să mănânce junk food și să bea chiar și trei căni de lapte condensat pe zi. Dependența lui a devenit atât de puternică încât se dădea cu capul de pereți pentru porții extra. La 5 ani ajunsese să cântărească 24 de kilograme, cu mult peste limita normală.
Familia lui a luat atitudine și l-a dus la nutriționist. Acesta din urmă i-a dat să urmeze o dietă strictă. După patru ani de când s-a lăsat de fumat și a urmat o dietă strictă, Ardi a ajuns să aibă o greutate ideală. A slăbit foarte mult și s-a însănătoșit. Acum, Ardi este un băiețel perfect normal, cu o alimentație sănătoasă și cu rezultate bune la învățătură, potrivit presei străine.