Redactia.ro

Totul despre campionatul european U21 din Italia și San Marino

Ediţia 2019 a Campionatului European U21 are loc în Italia şi San Marino, în perioada 16-30 iunie, iar România este una dintre cele 12 echipe calificate la Turneul final. Italia a mers direct în grupe, în timp ce San Marino U21 a evoluat în preliminarii, unde a fost eliminată.
După faza grupelor, câştigătoarele şi cel mai bun loc secund merg în semifinale, în plus sunt calificate automat la Jocurile Olimpice din 2020. Meciurile se vor desfăşura în cinci oraşe.
„Tricolorii” mici au ajuns vineri, în cantonamentul italian din stațiune Bagno di Romagna, iar selecţionerul Mirel Rădoi a decis ca primul antrenament să aibă loc chiar în aceeaşi zi.
Ianis Hagi, Denis Man, Tudor Băluță, Ionuț Radu şi George Pușcaș s-au alăturat abia marţi lotului ei fiind cei 5 internaționali de tineret pe care Cosmin Contra s-a bazat în mecuirile din preliminariile EURO 2020 cu Norvegia și Malta.
După trei zile cu câte două ședințe de pregătire, marți după-amiază, selecționerul Mirel Rădoi i-a scos la plimbare pe tricolori. Timp de aproape două ore jucătorii s-au relaxat în oraşul Cesena. Peste trei zile tricolorii se vor muta în oraşul Forli, acolo unde vor rămâne până la finalul turneului final.
Se pare ca selecţionerul a decis astăzi, să-l păstreze în lot şi pe Ionuț Nedelcearu. Jucătorul în vârstă de 23 de ani era incert, după accidentarea suferită în partida Malta – România, scor 0-4, atunci când a fost lovit cu genunchiul în faţă. Astfel, Ricardo Grigore nu va mai merge în cantonament.
România va debuta în competiţie pe 18 iunie, de la 19:30, în meciul cu reprezentativa Croaţiei.

Lotul convocat de Mirel Rădoi pentru Campionatul European U21 din Italia şi San Marino

Portari: Ionuţ Radu (Genoa), Cătălin Căbuz (Hermannstadt), Andrei Vlad (FCSB)

Fundaşi: Cristian Manea (CFR Cluj), Ionuţ Nedelcearu (FC Ufa), Adrian Rus (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Alexandru Paşcanu (Leicester City), Virgil Ghiţă (FC Viitorul), Florin Ştefan (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Radu Boboc (FC Viitorul)

Mijlocaşi: Tudor Băluţă (FC Viitorul), Dragoş Nedelcu (FCSB), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 CS), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Dennis Man (FCSB), Ianis Hagi (FC Viitorul), Florinel Coman (FCSB), Darius Olaru (Gaz Metan Mediaş), Denis Drăguş (FC Viitorul), Vlad Dragomir (Perugia)

Atacanţi: George Puşcaş (Palermo), Adrian Petre (Esbjerg fB), Andrei Ivan (Rapid Viena)

GRUPA A
Italia, Spania, Polonia, Belgia

GRUPA B
Germania, Danemarca, Serbia, Austria

GRUPA C
Anglia, Franța, ROMÂNIA, Croația

PROGRAMUL ROMÂNIEI
(ora României)

18 iunie 2019: România – Croația (San Marino, 19:30 )
Anglia – Franța (Cesena, 22:00)

21 iunie 2019: Anglia – România (Cesena, 19:30)
Franța – Croația (San Marino, 22:00)

24 iunie 2019: Franța – România (Cesena, 22:00)
Croația – Anglia (San Marino, 22:00)