Georgescu Dragos
Într-o epocă în care reședințele liderilor politici ajung adesea subiecte de curiozitate, decoruri pentru interviuri regizate sau, dimpotrivă, motive de controverse legate de opulență, Maia Sandu a ales o cale discretă și neostentativă. Imagini rare, filmate în urmă cu un an în contextul recensământului populației și locuințelor din Republica Moldova, au surprins pentru câteva minute interiorul apartamentului în care trăiește la Chișinău.
Imagini rare din apartamentul Maiei Sandu. Cum arată casa unde locuiește președintele Republicii Moldova
Clipul, postat chiar de președintă pe pagina sa de Facebook ca parte a unui apel public de participare la procesul de recenzare, a dezvăluit un spațiu modest, așezat, ordonat, în care centrul de greutate nu îl dau obiectele scumpe, ci cărțile și fotografiile alb-negru cu părinții. Este imaginea unui cămin redus la esențial, care pare să semene cu felul de a fi al celei care locuiește acolo: sobru, funcțional, fără exces.
La un an distanță de acel moment, Maia Sandu marchează un nou capitol politic, după alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025, câștigate detașat de formațiunea pro-europeană pe care a susținut-o, Partidul Acțiune și Solidaritate. Faptul că președinta locuiește într-un apartament cu două camere – după cum a precizat în clip, exceptând bucătăria – nu a devenit doar o informație de context, ci o piesă într-un portret mai larg: acela al unui lider care se revendică din normalitate, nu din protocol. Într-o regiune în care semnele exterioare ale puterii pot aluneca ușor spre ostentație, această normalitate, cu tot minimalismul ei, devine mesaj.
Imaginile au fost însoțite de un îndemn explicit adresat cetățenilor Republicii Moldova. Președinta a subliniat, cu voce calmă, importanța participării la recensământ și i-a rugat pe oameni să deschidă ușa recenzorilor, să fie amabili, să răspundă corect la întrebări. „Am participat la Recensământul populației și locuințelor 2024. Vă îndemn pe fiecare să participați la recensământ, să fiți amabili cu recenzorul și să răspundeți corect la întrebări. Rezultatele colectate de Biroul Național de Statistică vor ajuta statul să distribuie resursele corect și în funcție de necesități. Recensământul se desfășoară o dată la 10 ani și ne ajută să aflăm câteva informații utile: cât de mare este populația țării, câți oameni trăiesc în diferite localități, câte case sunt conectate la gaz, apă și canalizare, ce ocupație și nivel de studii au cetățenii și altele”, a spus ea în iunie 2024. Îndemnul a fost dublat de gestul de a-și lăsa camera să surprindă detalii din locuință, tocmai pentru a da greutate exemplului personal și a risipi reticențele celor care privesc cu suspiciune astfel de exerciții statistice.
Fragmentele surprinse în clip ar vorbi, în orice casă, despre priorități. În living, o bibliotecă în care volumele sunt așezate simplu, laolaltă cu câteva fotografii de familie. Pe raft, portretele alb-negru ale părinților, la loc de cinste, reconstituie fără cuvinte povestea unui atașament. Spațiul respiră ideea de lucru și citit, nu de etalare. Nu se disting camere vaste, candelabre, canapele din piele fină sau opere de artă așezate demonstrativ. Se vede, mai curând, confortul elementar al unei locuințe cu două camere în care cineva trece, se întoarce, se așază la masă, își deschide un caiet sau un dosar, răspunde la mesaje și, din când în când, ridică ochii spre fețele dragi din fotografii.
Faptul că președinta a precizat că apartamentul are „doar două camere care pot fi locuite” nu e un detaliu tehnic în plus, ci un fel de declarație în sine. Într-o lume politică în care locuirea se transformă adesea într-un indicator informal al statutului, insistența asupra simplității – două camere, o bucătărie, o bibliotecă, fotografii – pare calculată să transmită exact ceea ce transmite: distanță de lux, proximitate față de viața obișnuită, coerență între discursurile despre integritate și viața de acasă. Nu e prima dată când un lider își deschide locuința pentru un mesaj public, dar sunt rare momentele în care cadrul este atât de lipsit de teatralitate.
Este, desigur, legitim să ne întrebăm cât de mult poate spune un interior despre o persoană și, mai ales, despre un lider. În cazul Maiei Sandu, apartamentul nu devine o scenografie pentru un narativ fabricat, ci o anexă discretă la un profil deja conturat în spațiul public: sobrietate, atenție la detaliu, o preferință pentru fapte în locul declarațiilor flamboyante. Aceleași calități sunt invocate de susținătorii săi când vorbesc despre stilul ei administrativ. Iar rezultatele politice din toamna aceasta – un scor de peste 50% pentru PAS, suficient pentru o majoritate fragilă, dar limpede – arată că, cel puțin pentru moment, votanții au ales o direcție în care accentul cade pe pro-european și anticorupție, pe stabilitate și funcționalitate, nu pe retorică.
Poza părinților, la loc de cinste
Căminul, în forma în care se arată, spune o poveste despre origini și memorie. Există în fotografiile părinților un fel de ancoră care, fără să copleșească spațiul, îl ordonează. Nu vedem iconografia poleită a puterii, nici colecții ostentative. Vedem mai degrabă un loc în care cineva încearcă să-și păstreze capul treaz. Această austeritate caldă vorbește, indirect, și despre un alt tip de capital: cel de încredere. În societăți care au trecut prin tranziții grele, încrederea se câștigă greu și se pierde repede. De aceea, gesturile mici – să deschizi ușa recenzorului, să răspunzi corect la întrebări, să arăți că regulile comune contează – devin investiții în ordinea cotidiană.
Recensământul, hartă periodică a țării, a devenit și un prilej de pedagogie civică. Maia Sandu nu a invocat cifre, nu a derulat grafice, ci a insistat asupra ideii simple că rezultatele vor ajuta statul să „distribuie resursele corect și în funcție de necesități”. A invitat lumea să privească procesul ca pe o infrastructură a bunului-simț: să știm câți suntem, unde trăim, cum trăim, ce ne lipsește, ce rețele avem, câte case au gaze, apă și canalizare, ce ocupații și studii au oamenii. Este o formă de sobrietate administrativă: înainte de discursurile mari, să avem datele. Într-un apartament cu două camere, această sobrietate capătă greutate: pare mai credibil să ceri altora ordine când, în viața ta, ordinea e o practică.
Rezultatul electoral din 28 septembrie 2025, cu un PAS victorios la capătul unei campanii tensionate și urmărite îndeaproape în întreaga regiune, a repus în discuție și întrebarea despre rolul Moldovei în arhitectura de securitate și influențe dintre Est și Vest. Faptul că formațiunea pro-europeană a depășit pragul simbolic de 50% într-un spectru politic vrajă-monolit subliniază și altceva: o majoritate fragilă poate fi totuși un mesaj ferm, iar un moment de respiro își păstrează valoarea chiar și atunci când nu promite miracole. De aici și încărcătura simbolică a modului în care trăiește lidera care a însoțit acest succes. Când locuința nu contrazice discursul, ci îl întărește, politicile publice par mai puțin abstracte, iar contractul social câștigă câteva unități de credibilitate.
Modestia, desigur, poate fi și ea spectacol, dacă e ambalată astfel. Dar în secvențele filmate în 2024 nu apare nimic teatral. Nu există o coregrafie a virtuții, nici un accent apăsat pe lipsuri. E mai curând firescul unei locuințe în care lucrurile au locul lor. Indicii vizuali sunt puțini și limpezi: cărți, cadre de familie, o lumină liniștită, promisiunea unei bucătării în care se gătește. Iar mărturisirea că apartamentul are două camere care pot fi locuite vine, în acel context, ca o constatare neutră, nu ca un motiv de capital politic.
În regiune, criteriile după care sunt judecați liderii rămân adesea aprig subiective și volatile. Unii vor vedea în acest interior doar un artificiu de imagine. Alții, dimpotrivă, vor așeza imaginile lângă deciziile de politică publică și le vor citi ca pe o confirmare a unei filozofii de guvernare: mică risipă, multă rigoare; puțin decor, multă substanță. Dar, dincolo de interpretări, e greu de negat că această transparență controlată a funcționat, la momentul recensământului, ca instrument de mobilizare civică. Iar astăzi, după un vot care întărește orientarea pro-europeană, aceleași cadre devin fundal pentru un mesaj mai larg: modernizarea nu e doar un set de reforme, ci și o etică a cotidianului.
Se poate observa, de asemenea, cum instrumente tradiționale ale administrației – recensăminte, chestionare, statistici – capătă vizibilitate într-o eră social-media prin punerea la lucru a exemplului personal. Când președinta își filmează, preț de câteva minute, sufrageria, recenzorul devine mai mult decât un funcționar. Devine reprezentantul unui pact minim între oameni și instituții: noi vă spunem cine suntem și ce avem; voi, la rândul vostru, folosiți aceste informații pentru a prioritiza corect. Într-o societate în care neîncrederea a corodat multă vreme carcasele instituționale, gesturi ca acesta pot topi o parte din răceală.
Legătura dintre stilul personal de viață și felul de a face politică nu este automată. Există lideri austeri în viața privată și lipsiți de scrupule în viața publică și invers. Dar, atunci când discursul despre integritate, anticorupție și eficiență administrativă se suprapune pe un plan de viață fără excese, congruența devine argument. În cazul Maiei Sandu, apartamentul cu două camere și biblioteca cu fotografii de familie sunt un asemenea argument: nu decisive, nici suficiente, dar relevante.
