Hemoroizii reprezintă o problemă comună pentru populație. Aceștia pot cauza sângerare, disconfort sau durere și vă pot afecta stilul de viață. Prin urmare, atunci când apar, este important să consultați un medic proctolog pentru a evalua nivelul de dezvoltare al acestora. DIn fericire, există numeroase metode de tratament minim invazive care vă pot ajuta să îi eliminați.
Ligaturile cu bandă de cauciuc
Una dintre cele mai des folosite metode pentru tratarea hemoroizilor sunt ligaturile cu bandă de cauciuc. Această procedură implică montarea unei benzi de cauciuc în jurul hemoroizilor, reducând astfel vascularizația acestora. Prin urmare, hemoroizii vor începe să se micșoreze și să cadă în aproximativ o săptămână. Avantajul acestei metode este că este foarte rapidă și poate fi efectuată fără a fi nevoie de internare.
De asemenea, nu necesită anestezie și este minim dureroasă, contribuind la confortul pacientului. În comparație cu chirurgia tradițională pentru hemoroizi, această metodă minim invazivă produce minim de disconfort în timpul și post-tratament. Pe de altă parte, este important să știți că această metodă nu este recomandată pentru hemoroizi externi. În cazuri foarte rare, puteți experimenta o ușoară sângerare după acest tratament.
Scleroterapie
Scleroterapia este o altă metodă de tratament eficientă, folosită pentru hemoroizi cu dimensiuni medii. Această procedură presupune injectarea unei soluții chimice în țesutul hemoroidal, producând micșorarea acestuia. În unele cazuri de hemoroid intern, corpul îl poate absorbi.
Avantajul acestei metode de tratament non-invazive este că este simplă și fără durere. De asemenea, aceasta poate fi efectuată rapid, fără a fi nevoie de spitalizare. Poate fi foarte eficientă atunci când experimentați hemoroizi în stadii incipiente de dezvoltare. Dezavantajul ei este că necesită mai multe sesiuni de tratament pentru a fi eficientă. De asemenea, nu este la fel de eficientă în cazul hemoroizilor de dimensiuni mari. Este posibil ca după scleroterapie să experimentați disconfort temporar sau iritație ușoară.
Coagulare cu infraroșu
Coagularea cu infraroșu este o tehnică non-chirurgicală care folosește lumina infraroșu pentru a genera căldură și a coagula vasele de sânge care “alimentează” hemoroizii. Cu această procedură, țesutul de la nivelul hemorizilor se micșorează și acesta poate fi absorbit în mod natural în timp.
Această metodă este aleasă de către pacienți pentru că este rapidă, non-invazivă și nu necesită anestezie. De asemenea, nivelul de durere este minim, iar recuperarea este rapidă. Un alt aspect pozitiv este dat de faptul că poate fi folosită pentru a trata mai mulți hemoroizi într-o singură sesiune. Ca orice metodă de tratament, aceasta are și câteva dezavantaje. Aceasta este potrivită doar pentru hemoroizii mici. Poate necesită sesiuni multiple pentru a obține un tratament complet. Există riscul ca hemoroizii să reapară atunci când stilul de viață nu este adaptat pentru o persoană cu predispoziție la această problemă.
În concluzie, tratamentele minim invazive pot oferi soluții eficiente pentru cei care suferă de hemoroizi fără a fi nevoie de intervenții chirurgicale majore. Ligaturile cu bandă de cauciuc, scleroterapia sau coagularea cu infraroșu sunt trei dintre cele mai comune și eficiente proceduri care pot ajuta în această problemă. Atunci când experimentați simptome asociate hemoroizilor, este important să consultați rapid un medic proctolog pentru a putea alege un tratament minim-invaziv potrivit.