Noi informații ies la iveală în cazul fetiței care și-a pierdut viața într-o clinică stomatologică din Capitală, iar dezvăluirile făcute de familie conturează un tablou tot mai grav. Potrivit părinților, intervenția ar fi costat 8.000 de lei, iar în cabinet nu s-ar fi aflat nici măcar o trusă de prim-ajutor. Mai mult, aceștia susțin că personalul medical ar fi chemat avocații înainte de a informa familia despre tragedie. Ancheta aflată în desfășurare a scos la lumină detalii importante, iar autoritățile au anunțat deja primele măsuri legislative.
Noi informații ies la iveală în cazul fetiței care și-a pierdut viața în clinica stomatologică din Capitală
Durerea familiei a fost înlocuită treptat cu revoltă, după ce o procedură dentară a copilului s-a transformat într-un coșmar. Tatăl spune că a venit la București tocmai din teama repetării unui caz similar, petrecut în urmă cu șase ani într-o altă clinică stomatologică.
„Ne-am dus la Bucureşti cu cea mai mare încredere, că aici a mai murit un copil, acum șase ani, la Piteşti. Mă ştiu şi cu tatăl copilului, chiar aseară am vorbit. Cine a greşit trebuie să plătească şi o să merg până în pânzele albe!”, spune bărbatul.
Acesta susține că, în momentul în care fetița a intrat în stop cardio-respirator, în cabinet nu exista nicio trusă de prim-ajutor.
„Nu aveau nici trusă de prim ajutor, vă daţi seama?”, acuză tatăl, care susține că asistentele au fost trimise „peste drum” pentru a aduce una.
Părinții acuză și faptul că personalul medical ar fi contactat un avocat în timp ce încerca să o resusciteze pe copilă.
„Ei au vrut să muşamalizeze tot. În timp ce o resuscitau pe fetiţă, timp de o oră şi ceva, când soţia mea nu ştia nimic, ei deja chemase avocatul acolo, juristul, probabil i-a spus ce să facă”, a declarat tatăl.
Potrivit medicilor legiști, fetița suferea de o patologie cronică preexistentă. Totuși, analizele făcute chiar în ziua intervenției arătau valori hepatice de șase ori mai mari decât limitele normale. Părinții au cerut explicații și au întrebat dacă procedura ar trebui amânată, însă răspunsul primit a fost că pot veni la programare.
Conversația făcută publică de familie arată schimbul de mesaje purtat înainte de intervenție:
Conversație publicată de familie:
Medic: „Le-am trimis medicului anestezist, în scurt timp revenim cu răspuns.”
Mama: „Ok. Aştept să ştiu dacă plec. La ficat sunt…”
Medic: „Puteţi veni.”
Tatăl o acuză direct pe anestezistă că ar fi insistat ca procedura să aibă loc:
Aş vrea ca acea anestezistă, doamnă, să ieşiţi public să ne spuneţi de ce ne-aţi chemat aşa cu insistenţă, că eu nu văd doar un singur motiv. De bani, atât!”, spune bărbatul.
Avocatul familiei spune că pentru tratarea celor două carii părinții ar fi urmat să plătească aproximativ 8.000 de lei.
Controalele dispuse de Ministerul Sănătății au arătat că, deși clinica deținea o autorizație de funcționare, spațiul în care s-a realizat procedura nu era avizat. Dosarul pentru autorizarea noilor încăperi și a echipamentelor fusese depus în luna mai, dar actele nu erau încă finalizate, potrivit DSP.
Reprezentanții clinicii au transmis un punct de vedere în care afirmă că procedurile sunt în desfășurare: „Clinica a investit în noi spații medicale și echipamente moderne de sedare, iar procedurile de avizare și autorizare pentru aceste spații sunt în desfășurare, conform etapelor legale prevăzute”, au declarat aceștia.
Tragedia a determinat Ministerul Sănătății să anunțe primele schimbări importante privind modul în care sunt efectuate intervențiile stomatologice cu anestezie generală. Ministrul Alexandru Rogobete a precizat că acestea ar trebui realizate doar în spitalele publice, unde există dotările necesare.
„Vom crea cadrul legal pentru ca intervenţiile stomatologice să poată fi organizate şi realizate şi în spitalele publice de urgenţă. Eu cred că încă din acest an putem”, a declarat ministrul.
Dorel Săndesc, vicepreședintele Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă, susține această măsură:
„ Aceste intervenţii s-ar putea desfăşura, de exemplu, chiar în blocul operator, acolo unde există toate dotările necesare. Pentru că una din problemele majore, şi în această tragedie, nu există structuri adecvate complete.”
Și medicii stomatologi pediatri solicită de ani buni includerea cazurilor complicate ale copiilor în circuitul spitalelor publice.
„De ce pot să mă duc dacă am o problemă cu inima şi nu pot să mă duc dacă am o carie, la spital? Exact această întrebare o punem şi noi…”, spune Arina Vinereanu, care subliniază importanța consulturilor periodice încă din primul an de viață, potrivit RTV.
Specialiștii consideră că anestezia generală la copii ar trebui efectuată doar după vârsta de trei ani, așa cum se întâmplă deja în alte state.
Sursa foto: Arhivă



















