Redactia.ro
Home » Știri » 6 iunie 2019 – Înălțarea Domnului. Ce trebuie să facă toți creștinii azi

6 iunie 2019 – Înălțarea Domnului. Ce trebuie să facă toți creștinii azi

GALERIE FOTO (6)

6 iunie 2019 – Înălțarea Domnului. Astăzi este ziua în care creștinii ortodocși celebrează Înălțarea Domnului. Sărbătoarea marchează 40 de zile de la Învierea Domnului. Azi în toate catedralele și bisericile sunt pomeniți eroii români. Înălțarea Domnului a fost adoptată ca sărbătoare națională din anul 2003.

Biserica Ortodoxă Română a hotărât din 1999 ca această zi să devină sărbătoare națională și zi de pomenire a eroilor.

Înălțarea Domnului s-a petrecut la 40 de zile după Învierea Sa

După ce Iisus a înviat s-a arătat ucenicilor Săi, făcându-i să nu se îndoiască nicio secundă de actul învierii.

Din relatările creștine care s-au transmis prin viu grai și singurele pe care omenirea le cunoaște, reiese că Mântuitorul Iisus Hristos s-a înălțat la Ceruri cu același trup cu care El s-a născut pe pământ. Singurul sfânt despre care se știe că s-a înălțat cu trupul la cer, asemeni Lui Iisus este Sfântul Ilie.

Actul Înălțării s-a petrecut chiar sub privirile oamenilor. Mântuitorul Iisus Hristos a ieșit pe străzile Ierusalimului și le-a străbătut împreună cu sfinții și cu oamenii care l-au urmat, catre Betania. Aici se afla casa lui Lazăr. Acolo era așteptat de către mama Sa, Fecioara Maria, împreună cu multe persoane credincioase aşteptau venirea Lui.

Citește și: Paște 2020 – Când pică Paștele în 2020

După ce Mântuitorul le-a zis ucenicilor Săi că se apropie clipa despărțirii, au pornit împreună spre muntele Măslinilor, în grădina Ghetsimani.

6 iunie 2019 – Înălțarea Domnului. În fața a 500 de persoane Iisus Hristos s-a înălțat spre cer

În timpul Înălțării deasupra pământului a apărut un nor luminos care Îl înconjura, iar bolta cerească răsuna de cântări îngerești.

Sărbătoarea Înălțării precedă o altă mare sărbătoare și anume Rusaliile sau Pogorârea Duhului Sfânt. Înălţarea Domnului la Cer constituie o piatră de hotar între perioada predicatorială a Mântuitorului Iisus Hristos şi începuturile creştinismului.

Tradiții și obiceiuri de Înălțare

În această zi creştinii se salută cu „Hristos s-a înălţat!” şi răspund cu „Adevărat s-a înălţat!”.

În această zi oamenii își pun la brâu frunze de nuc. Se crede că Iisus avea la brâu frunze de nuc atunci când s-a înălțat. Tradiția mai spune că oamenii trebuie să se bată cu leuștean în această zi, pentru a fi fereți de necazuri și de boli pe tot parcursul anului.

Potrivit credinței creștine cine moare în această zi ajunge în Rai

Sărbătoarea Înălțării, asemeni sărbătorii de paște este una foarte încărcată spiritual și religios. Se spune că cei care trec în această zi în neființă vor ajunge în Rai, la fel ca cei care mor în ziua de Paște.

Citește și: Paștele 2019 – Obiceiuri și tradiții

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: