Toată lumea știe acum că Volodimir Zelenski se bucura de un succes fulminant ca actor, înainte de a deveni președintele Ucrainei. Iar la unul dintre spectacolele comice l-a avut în public pe nimeni altul decât liderul rus Vladimir Putin, pe seama căruia a făcut și o glumă.
Devenind extrem de popular în ultimele zile, internauții au dat peste o glumă făcută de Zelenski în 2001, cu referire la președintele Putin. Despre acel moment mulți sunt de părere acum că Zelenski și-a prezis soarta, odată cu invazia rusă în Ucraina.
Cum și-a prezis soarta președintele Zelenski. Gluma făcută pe seama lui Putin, chiar în fața liderului rus
Într-un video în care Zelenski apare ca tânăr actor, toți cei ce joacă pe scenă se prefac că ar fi pe o insulă pustie. Așa că fiecare în parte, în funcție de naționalitate, îi cere președintentelui său ajutorul.
Aici, Zelenski ține să i se adreseze lui Vladimir Putin, despre care glumește că depinde nu doar soarta sa, ci și cea a întregii Ucraine.
„Așteptați, așteptați! Eu acum mă adresez omului de care depinde soarta mea și nu doar a mea, ci a întregii Ucraine.
– Vladimir Vladimirovich, luați-mă, vă rog, măcar pentru datorii!”, este replica personajul jucat de Volodimir Zelenski, pe vremea când era actor de comedie.
Tot ca actor, Volodimir Zelenski a devenit faimos în Ucraina după ce a jucat într-o comedie TV „Sluga poporului”, în rolul unui profesor de istorie cinstit și naiv. Însă acesta devine în mod neașteptat președinte, după ce un elev îi publică un discurs anticorupție care se viralizează.
De ce nu l-a felicitat Vladimir Putin pe Volodimir Zelenski după ce a ajuns președinte
Într-un alt video, de acum doi ani, Vladimir Putin răspunde la întrebarea unei jurnaliste: „De ce nu l-ați felicitat pe Volodimir Zelenski atunci când a câștigat alegerile prezidențiale în Ucraina?”.
Liderul rus dă de înțeles că îl subestimează pe Zelenski și îl ironizează prin declarația sa ( de la min.1.00)
„Eu nu îl cunosc pe acest om. Sper că într-o bună zi vom face cunoștință. Se pare însă că este un bun specialist în domeniul lui de activitate, este un actor foarte bun. Eu vorbesc serios, iar voi râdeți”, a spus Putin către public.
„Dar una este să joci un personaj, iar alta e să fii cineva, continuă Putin”, iar publicul îl aplaudă.
„Ca să joci ai nevoie de talent, mai exact de talentul de a te deghiza. Dar pentru a te ocupa de sarcinile de stat ai nevoie de alte abilități, trebuie să ai experiență, cunoștințe, trebuie să vezi problemele principale și instrumentele care să ajute la soluționarea lor, să poți să aduni oameni pricepuți în jurul tău într-o echipă. Să explici în fața a milioane de oameni motivul deciziilor pe care le iei…”, a mai punctat Vladimir Putin, la aceea vreme.






















