Povestea lui Serghei, bărbatul care și-a pierdut soția și copiii la Irpin, lângă Kiev, a făcut înconjurul lumii. Bărbatul a aflat că a rămas singur pe lume, după ce și-a recunoscut familia pe prima pagină a cotidianului The New York Times.
Imaginea cu civilii uciși în timp ce încercau să fugă din calea forțelor ruse a fost surprinsă de un fotoreporter The New York Times. Așa se face că Serghei a aflat că familia sa a murit în războiul din Ucraina chiar din fotografia de presă, ce a fost distribuită pe rețelele sociale.
Iar editorii publicației au decis ca imaginea să fie publicată necenzurat, considerând că ororile războiului nu trebuie mascate.
Serghei și-a pierdut soția și copiii la Irpin, când fugeau din calea rușilor. Bărbatul a aflat din presă că a rămas fără familie
Serghei Perebyinis, tatăl îndoliat, a povestit la CNN cum a aflat din presa internațională că a rămas fără familie.
„Era o persoană foarte veselă. Era directorul financiar al unei mari companii americane. Petreceam mult timp împreună, în familie. Iubeam bicicletele. Iarna mergeam la schi. Îi plăcea grădinăritul, la căsuța noastră de la țară”, povestește Serghei despre soția sa, Tatiana.
Serghei e singurul rămas în viață pentru că nu a rămas în Irpin, ci a fost nevoit să se ducă în est, să îşi salveze mama, aflată în Donețk, orașul natal. De acolo a mai fugit o dată de război, cu toată familia. Se întâmpla în 2014.
Serghei, ultimele cuvinte către soția sa: „Îmi pare rău că te-am lăsat singură”
„Îmi pare rău că te-am lăsat singură”, i-a spus soției la telefon, în timp ce o ajuta să îşi planifice fuga, cu o seară înainte ca familia sa să cadă victimă forțelor ruse.
Tatiana avea lucrurile împachetate, mașina familiei pregătită plus un ajutor – pe Anatol, voluntar la biserică.
N-au putut trece podul pe jumătate dărâmat cu mașina, așa că au alergat, expuși exploziei bombelor, până când toți patru au fost puși la pământ.
„Am încercat să îi găsesc online, pentru că foloseam în familie geo-localizarea. Și ne urmăream pe Google Maps. Şi în dimineața aceea, am observat că sunt într-un loc neobișnuit. Apoi, 20 de minute mai târziu, telefonul ei se mutase în altă zonă, un spital din Kiev. Și mi-am dat seama că ceva se întâmplase”, rememorează bărbatul.
Fotografia șocantă – făcută de un fotoreporter New York Times la câteva secunde după masacru – a ajuns pe Twitter. Până să afle vești de la spital, Serghei și-a recunoscut familia după bagaje.
„Erau doi copiii ca oricare alții. Nikita era mai mare, avea 18 ani, era în al doilea an de facultate. Studia să devină IT-ist. Fetița mea avea 9 ani. Îi plăcea să danseze, să picteze, învăța engleza. Erau copii normali. Veseli”, spune Serghei.
În timpul intervenției de la CNN, prezentatoarea, dar și translatorul, nu și-au putut stăpâni lacrimile.
Rămas fără familie, el nu mai are nimic de pierdut. Luptă la periferia Kievului și spune că va sta acolo până în ultima clipă.






















