Redactia.ro

Atac armat în Chicago de Ziua Independenței: 6 morţi şi 24 de persoane rănite. Cine e atacatorul

GALERIE FOTO (3) 24 raniti

Clipe desprinse parcă din filmele de groză la Chicago, unde cel puțin șase persoane au fost ucise, iar alte 24 au fost rănite. Atacul armat a avut loc în timpul unei parade organizate de Ziua Națională a Statelor Unite, în zona Highland Park, la periferia nordică a oraşului Chicago. Poliţia a intervenit de urgenţă.

Atac armat în Chicago de Ziua Independenței: 6 morţi şi 24 de persoane rănite. Cine e atacatorul

Un bărbat alb, în vârstă de aproxmativ 20 de ani, suspectat de faptul că a deschis focul, către ora locală 10.15 (18.15, ora României) asupra mulţimii adunate la festivităţile din zona Highland Park, la periferia nordică a oraşului Chicago.

Martorii spun că un individ a tras 20-25 de focuri de armă în timpul paradei organizate de Ziua Independenţei Statelor Unite.

La un moment dat, la fața locului o pușcă a fost găsită. Un sergent de poliţie, citat de CNN, a declarat că suspectul ”trăgea de pe un acoperiş”.

„În timp ce noi suntem adunaţi să ne sărbătorim libertatea, trebuie să plângem pierderea tragică de vieţi şi să ne depăşim teroarea”, a deplâns primarul oraşului, Nancy Rotering, într-o conferinţă de presă. „La ora actuală ştim că cel puţin şase persoane au fost ucise” şi ”că 24 au fost transportate la spital”, a declarat ea, îndemnându-şi concetăţenii ”să rămână în stare de alertă, dar calmi”.

Defilarea a fost întreruptă imediat, iar festivităţile au fost anulate în mai multe oraşe vecine.

Presupusul atacatoru a fost reținut

24 raniti

Suspectul, un tânăr de 22 de ani, a fost reținut. Potrivit Chicago Sun-Times, care citeză o sursă din rândul poliţiei, presupusul autor al atacului a fost reţinut fără incidente”, în timp ce sute de poliţişti îl căutau luni seara pe acest tânăr înarmat.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: