Ordine la mobilizare sau război primite acasă de către rezerviștii din Romania! Comandanții centrelor militare din țară au semnat documente prin care li se cere destinatarilor să se prezinte în cel mult 8 ore la cazarmele militare.
Mărturia şocantă a avocatului Aurel Moldovan
Celebrul avocat Aurel Moldovan, a primit și el un astfel de ordin de mobilizare, după care a povestit, în direct la Antena 3, cât de şocat a fost la vederea actului şi ce a urmat. „Am primit săptămâna trecută un ordin de restabilire a datelor personale privind stagiu militar. Astăzi în schimb, am primit acest ordin de chemare sau mobilizare la război a tuturor rezerviștilor. Eu, cum sunt rezervist și sunt locotenent în rezervă, vă dați seama că am rămas șocat, ştiind că mă duc cu un lucru şi mă trezesc cu altceva.”, a povestit acesta. Avocatul proaspăt mobilizat a precizat că i s-a cerut să spună ce număr poartă la pantofi, la chipiu, la talie, lucruri care duc „spre o suspiciune rezonabilă că ne pregătim de un război împotriva voinței noastre.”
Purtătorul de cuvânt al MApN, Constantin Spînu, a explicat de ce au fost trimise astfel de ordine de mobilizare la război. „O singură precizare trebuie făcută. Trebuie să se prezinte la cazarmă doar în situația decretării sau instituirii stării de mobilizare de asediu sau de război. Astfel de documente au toți rezerviștii care sunt prinși în rezerva de mobilizare, rezerva operațională a Armatei României în statele de mobilizare ale unităților militare și le au atașate la livretul militar.
Probabil că domnul avocat nu a fost până acum prins în statul de organizare al unei unități care își completează efectivele la război. Chiar dumnealui a spus că prima dată a primit o convocare, să-i spunem, un ordin de chemare la centrul militar, iar acolo i s-a înmânat acest ordin de mobilizare pentru care a semnat de primire. El se activează doar în situația în care se va declara starea de mobilizare sau starea de asediu sau stare de război, situație în care este nevoie de mobilizare a armatei„, a declarat acesta, în emisiunea Decisiv, moderată de Cătălina Porumbel.
Declarațiile făcute de avocat
Avocatul Aurel Moldovan şi-a clamat dreptul de a avea suspiciuni cu privire la ceea ce se întâmplă în Consiliul Suprem de Apărare a Țării, arătându-se foarte revoltat de situația actuală.
„Din moment ce se cheamă și se mobilizează în vederea unui război, înseamnă că lucrurile sunt mult mai clare decât se spun pe micul ecran sau ar fi trebuit președintele țării, să ne anunţe cumva, să știm și noi la ce ne așteptăm. Vă dați seama că sunt tineri care nu au făcut armata. Cum poți să îi iei la război în condițiile în care nu știu să ţină o armă în mâna? (…) Este clar că se pregătește ceva”, a mai spus Aurel Moldovan.






















