Redactia.ro

Medic șef de la ATI, prins drogat la volan! Polițiștii au rămas fără cuvinte când au văzut ce a consumat

medic

Caz cu iz penal la Spitalul Călărași. Unul dintre cei mai cunoscuți medici ai spitalului a fost prins într-o ipostază care nu îi face deloc cinste. Nu mică le-a fost surpriza polițiștilor să constate că medicul atât de apreciat de către pacienți consumase cannabis, apoi urcase nestingherit la volan!

Medic reputat din Călărași, prins drogat la volan

Medicul a fost oprit de către polițiști pentru un control de rutină. El a picat testul rapid antidopping, iar rezultatul a fost unul pozitiv pentru cannabis. Conform IPJ Călărași, incidentul a avut loc marți, 1 noiembrie, în jurul orei 16.50. Medicul a fost condus la locul de muncă, nu pentru a lucra, ci pentru a-i fi recoltate probe biologice: de sânge și de urină. Doctorul este unul apreciat în Călărași și este medic specialist în Terapie Intensivă și Anestezie.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Carmen Jecu, manager interimar al unității medicale din Călărași, a confirmat că este vorba despre medicul șef de la ATI. Reprezentanții spitalului urmează să formuleze o poziție oficială în raport cu evenimentul petrecut. El riscă să fie sancționat drastic pentru teribilismul de care a dat dovadă.

Efectele cannabisului asupra organismului

Cannabisul sau cânepa este o plantă răspândită în regiunile cu climă temperată. Planta este utilizată medical și în industria textilă, pentru producerea de haine, funii etc. Ca drog, cannabisul este produs sub mai multe forme: marijuana (amestec de frunze, tulpină, semințe), hașiș (rășină obținută din mărunțirea plantei, care seamănă cu plastilina) sau ulei, relatează Adevărul. 

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri