Redactia.ro

Doliu la FCSB Steaua. A murit la 37 de ani, iar jucătorii i-au adus un omagiu emoționant pe teren

doliu

Jucătorii FCSB sunt în doliu! Unul dintre cei mai mari fani ai echipei s-a stins din cauza unei boli necruțătoare, chiar înainte de meciul pe care FCSB îș desfășura împotriva celor de la West Ham United.

Mihai Stoica, mesaj de condoleanțe pentru familia suportului răpus de o boală nemiloasă

Cel care a fost anunțul trecerii în neființă a lui Bogdan „Bassa” Bercan, cel care suferea de scleroză laterală amiotrofică, a fost chiar MM Stoica. De altfel, acesta a distribuit și un mesaj de condoleanță îndreptat către familia îndurerată. Boala l-a răpus pe fanul FCSB și unul dintre cei mai vechi membri ai Peluzei Nord la doar 37 de ani. Medicii nu am mai putut face nimic pentru a-i salva viața din cauza stadiului avansat în care se afla boala.

„Vei rămâne alături de noi mereu, om și stelist de excepție! Rămas bun, Bassa!”, a notat Mihai Stoica, pe pagina personală de Facebook.

Jucătorii FCSB i-au adus unui omagiu regretatului suporter. Înainte de meciul cu West Ham United a avut loc un moment de reculegere, iar pe Arena Națională a apărut o fotografie cu regretatul fan. În plus, jucătorii au purtat banderole negre pe braț.

Peluza Nord a compus un cântec în memoria suporterului

Peluza Nord a postat și un mesaj în care a fost inclus un cântec de galerie, în amintirea suporterului care a murit prematur. „Odihnește-te în pace Bassa / Dar va veni și clipa când eu nu voi mai fi / Când roșu și albastru pe cer se vor uni / Iar eu, echipa mea, de sus te voi privi / Căci chiar și după moarte nu te voi părăsi!”, sunt o parte dintre versurile dedicate suporterului.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri