Primele gemene univiteline prin FIV s-au născut la Cluj. Iată ce declarații au făcut mama și medicii care au ajutat la nașterea celor două fetițe.
Primele gemene univiteline prin FIV s-au născut la Cluj. Mama: „Am sperat încontinuu că dorința se va împlini”
Soții Tamas sunt căsătoriți de 16 ani, dar formează un cuplu de 23 de ani. Când s-au cunoscut, ea avea 14 ani, iar Silviu, 24.
La doi ani după căsătorie, însă, Corina și-a dat seama că nu poate rămâne însărcinată.
„De fiecare dată când înțelegeam că nu am reușit, ne imbrătișam si continuam să sperăm. In ultima instanță am decis amândoi că este necesar să mergem să vedem ce se poate face si dacă putem să primim ajutor medical. Știam că există, aici în Cluj, un centru de fertilizare in vitro, stiam că au avut rezultate excepționale, asa că am decis să apelăm la ei”, a spus aceasta, conform reginamaria.ro.
După procedura de FIV (fertilizare in vitro), Corina a plecat la țară, unde era aer curat, și s-a bucurat de liniște.
„Primul test de sarcină l-am făcut când am revenit acasă. Trecuseră două săptămâni de la implant și era momentul potrivit. Testul a fost pozitiv! Retrăiesc emoția de fiecare dată cand imi aduc aminte sau povestesc. A fost pur si simplu senzațional. A fost folosit un singur ovocit, embrionul s-a fixat de la prima fertilizare, pentru ca mai apoi să se dividă”, a mai spus Corina.
„Bucuria momentului în care un test a indicat că există o sarcină l-am împărțit doar noi doi. Am plâns de bucurie”, a spus și Silviu, conform sursei menționate.
După o singură procedură de fertilizare in vitro, deși a fost implantat un singur embrion, s-au născut cele două fetițe identice, perfect sănătoase. A fost prima sarcină cu gemeni univitelini care a fost îngrijită de o echipă medicală din Cluj.
„S-a dovedit la ecografia morfofunctională că este o sarcină gemelara, monocoriala, biamniotică, ceea ce inseamnă ca erau doi saci amniotici si o singură placentă. O surpriză si pentru noi si, mai ales pentru părinti”, a explicat conf. univ. dr. Romeo Micu, potrivit sursei.
„A fost un caz specific, care a adus multă bucurie părintilor, dar și nouă, un caz pe care l-am urmarit cu foarte multă atenție. (…) A fost o premieră și pentru noi pentru că fetițele au fost prima pereche de gemeni univitelini, rezultati prin fertilizare in vitro, după implantarea unui singur embrion”, a mai spus conf. univ. dr. Romeo Micu.

„Fiecare lucru vine atunci când trebuie să vină, asta este convingerea mea”, a mai declarat mama gemenelor.
Gemenii univitelini
Protocoalele medicale recomandă implantarea unui singur embrion atunci când se apelează la fertilizare in vitro. Scopul acestei fertilizări in vitro este nașterea la termen a unui făt unic si sănătos. Totuși, pot exista factori cunoscuti și necunoscuti care determina evolutia unei sarcini, iar unul dintre acestia este diviziunea spontană a blastomerului (embrionul în stadiile lui inișiale, intre ziua a 3-a si a 13-a de evolutie), care duce la gemeni univitelini.
Procesele naturale de diviziune fac ca, în situații care nu sunt foarte clare, acesta să se dubleze formând doi embrioni identici care vor evolua separat, a mai relatat reginamaria.ro.
Gemenii identici sau univitelini ori monozigoți au mereu același sex, factor Rh și grupă de sânge si sunt, practic, identici din punct de vedere cromozomial. Aproape întotdeauna impart aceeași placentă, dar au saci amniotici diferiți. Sunt și situatii, extrem de rare, când se formează placente separate, conform sursei.






















