S-au născut gemene identice, dar există o mare diferență între ele. Iată ce le deosebește pe aceste două surori din New York.
Sunt gemene identice, dar totuși atât de diferite. Ce le deosebește pe aceste surori: „Eu n-am fost niciodată prințesa din poveste”
Liz și Maddie Adams, în vârstă de 19 ani, provin din New York și sunt o pereche de surori gemene identice. Identice, dar totuși atât de diferite.
„Când te gândești la GEMENI, ai în minte imaginea asta că doi oameni se aseamănă foarte tare, arată exact la fel. Noi suntem gemene identice, dar arătăm atât de diferit”, a spus Maddie.
„Eu m-am născut cu sindromul Goldenhar. Sunt deseori întrebată ce este în neregulă cu fața mea. De ce arăți așa? De ce te-ai mai născut?, acestea sunt întrebările pe care le tot aud”, a spus Liz, sora geamănă a lui Maddie.
Liz s-a născut cu sindromul Goldenhar. Fața ei este, vizibil, asimetrică. În termeni medicali, afecțiunea se traduce printr-un complex de anomalii cranio-facio-vertebrale care include malformaţii ale maxilarelor, gurii şi urechilor cărora li se asociază anomalii oculare congenitale şi anomalii ale vertebrelor.
Practic, Liz s-a născut fără urechea dreaptă, fără un os maxilar, iar ochiul drept este subdezvoltat. De-a lungul timpului, a trebuit să fie supusă la peste 30 de intervenții chirurgicale și și-a petrecut primele patru luni din viață la terapie intensivă.

Nu a fost ușor pentru Liz să trăiască cu această afecțiune care o diferențiază atât de mult de sora ei geamănă, dar Liz a fost mereu recunoscătoare că a avut-o tot timpul alături.
„Nu știu cum aș fi trăit dacă nu ar fi existat Maddie, sora mea geamănă. Cred că așa ne-a fost dat, să fim surori gemene, să mă ajute”, a povestit Liz, conform canalului de Youtube truly.
„Când eram la școală, colegele mele se jucau de-a prințesele în clasă. Eu nu am fost niciodată o prințesă”, a mai spus geamăna care suferă de sindromul care i-a desfigurat chipul.
Abia în liceu, Liz a putut să accepte cum arată și a încercat să își construiască o viață normală. E pasionată de teatru și iubește să fie pe scenă și să joace pentru că măcar acolo oamenii chiar au un motiv să se uite insistent la ea. A căpătat încredere în ea ușor-ușor odată cu trecerea timpului. Tinerele sunt pasionate și de make-up.
„Ne place să ne machiem, ne simțim bine, ne amuzăm, dar nu e ceva ce suntem obligate să facem. Nimenu ar trebui să se simtă obligat să se machieze, să își facă vreo corectură”, a mai spus Maddie.
„Facem asta pentru că vrem”, a completat și sora ei.


În urmă cu doi ani, gemenele și-au lansat propriul podcast numit Courageously Kind, dedicat bunătății, acceptării, curajului și incluziunii. Prin împărtășirea poveștii lor cu alți oameni, surorile speră să crească gradul de conștientizare a acestei afecțiuni și să-i inspire și pe alții să se iubească pe sine cu adevărat așa cum sunt, autentici și unici.
Cauza genetică a sindromului Goldenhar nu este clară. De obicei, apare sporadic fără o cauză evidentă (nu a mai apărut la nici unul dintre membrii familiei).





















