Redactia.ro

Un român din Anglia, amendat dintr-un motiv incredibil. A oprit mașina să își ajute fiul care tușea în spate

GALERIE FOTO (2)

Un român, stabilit în Anglia, a avut parte de o situație total neașteptată. Bărbatul s-a ales cu o amendă, dintr-un motiv incredibil și greu de înțeles. Gabriel a încercat să-și ajute fiul, care suferise o criză de tuse, însă nici prin cap nu-i trecea că avea să ia amendă în acel moment. Cum s-a întâmplat totul.

Un român din Anglia, amendat dintr-un motiv incredibil

Gabriel Carp din Bracknell a fost amendat cu 55 de lire sterline pe aeroportul Luton în luna octombrie. Totul s-a întâmplat, după ce s-a oprit într-o stație de autobuz pentru mai puțin de un minut. Asta pentru că al lui băiat, în vârstă de trei ani, care era răcit la vremea respectivă, a început să tușească. Gabriel a trebuit să intervină imediat, așa că a oprit mașina, ca să poată lua o sticlă de apă din portbagaj.

„Sunt devastat pentru că nu îmi permit să plătesc amenda”, a povestitromânul pentru The Sun. Gabriel era în drum spre aeroport pentru a-și lăsa soția și soacra care aveau zbor spre România. „Fiul meu a început să tușească din ce în ce mai tare și chiar a vomitat puțin. Soacra mea era pe bancheta din spate, lângă el, și nu putea să aibă grijă decât puțin, până când am putut opri și coborî din mașină să-i dau niște apă din portbagaj. Nu am putut opri pe cele două benzi de pe autostradă pentru a deschide portbagajul, așa că am decis să fac o oprire rapidă în stația de autobuz de lângă Holiday Inn Express”, a mai spus bărbatul. În cele din urmă, soția lui a decis să meargă pe jos până la intrarea în aeroport, pentru că fiul ei se simțea rău.

Familia românului are probleme financiare

„Le-am dat jos fără să știu că nu poți opri acolo și m-am întors într-o parcare din apropiere. Acolo, mi-am îngrijit fiul, înainte de lunga călătorie înapoi acasă la Bracknell”. Familia lui Gabriel se confruntă cu probleme financiare, mai ales că acum și soacra lui Gabriel are probleme de sănătate și se află internată înt-un spital din România.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri