Trupul neînsuflețit al Anei Oroș, femeia care a murit sfâșiată de câini în timp ce alerga în zona Lacul Morii, a fost depus la capela cimitirului Giulești-Sârbi din Capitală. Reporterii Antena 3 CNN au fost prezenți la fața locului și au constatat, cu revoltă, faptul că între morminte circulau nestingheriți câinii maidanezi.
Ana Oroș a murit după ce a fost atacată de câini în zona Lacul Morii
Ana Oroș a fost atacată de câini în urmă cu doar câteva zile, în timp ce alerga nestingherită în zona Lacul Morii. La un moment dat s-a abătut de la traseu și a ales să alerge departe de zig, într-o zonă în care se aflau bălării înalte și câini maidanezi. O haită de câini a atacat-o, iar Ana nu a avut nici cea mai mică șansă de a scăpa pentru că artera ei femurală i-a fost sfâșită de unul dintre câini.

După moartea ei, cei de la ASPA au vizitat zona în care a avut loc nenorocirea și au capturat 12 câini adulți și doi pui. Din nefericire, nimeni nu a fost tras la răspundere pentru moartea tragică a Anei Oroș, iar maidanezii încă circulă liniștiți pe străzile din București, în anul 2023.
Zeci de maidanezi, în cimmitirul în care trupul Anei Oroș a fost depus
Familia îndurerată a Anei Oroș a depus trupul acesteia la capelă. Reporterii Antena 3 CNN au fost prezenți acolo și au observat că mai mulți câini maidanezi circulau printre morminte. Au sunat la ASPA și au solicitat ca maidanezii să fie ridicați, însă sesizarea lor a fost ignorată cu desăvârșire. Oamenii din cartierul respectiv susțin că maidanezii sunt prezenți adesea acolo și că nu de puține ori trecătorii sunt speriați de lătratul lor.






















