Un caz de fraudă informatică de amploare a șocat comunitatea locală din Rovinari, județul Gorj. Un angajat al unui cunoscut supermarket a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru 50 de fapte de fraudă informatică, reușind să fure sume impresionante din încasările magazinului pentru care lucra.
Sentința pronunțată de Judecătoria Târgu-Jiu aduce în atenție metoda ingenioasă prin care angajatul a pus în aplicare această fraudă, aruncând lumină asupra vulnerabilităților sistemelor de contabilitate și protecție a datelor.Potrivit datelor din dosar, angajatul condamnat ocupa funcția de șef de secție, fiind adjunctul șefului de magazin. Această poziție îi acorda atribuții extinse, inclusiv gestionarea decontărilor casierilor.
Angajatul din supermarket care a furat de peste 50 de ori din încasări
În acest context, făcea parte din atribuțiile sale să încheie tura de serviciu a casierilor, proces în care acesta se deplasa la casa de marcat, delogând casierul pentru a ridica încasările în numerar, carduri și tichete. De asemenea, se deplasa împreună cu casierul la biroul său pentru întocmirea monetarului și documentului numit „Numărare Trezor”.
Modus operandi al fraudei s-a desfășurat într-un context meticulos, unde documentele oficiale erau manipulate pentru a ascunde furtul. La finalul zilei de lucru, angajatul șef de secție trebuia să întocmească raportul de casier – IST, prin comparație între încasările înregistrate manual de către casier și datele înregistrate de casa de marcat. În paralel, trebuia să întocmească și documentul „Numărare Trezor”, unde erau consemnate toate tranzacțiile și diferențele dintre datele manuale și cele din casa de marcat.
Cu toate acestea, făcând uz de poziția sa, angajatul a început să manipuleze înregistrările din „Numărare Trezor” pentru a reflecta sumele corecte și a ascunde furtul săvârșit în realitate. Modificările aduse rapoartelor IST se regăseau și pe documentul „Numărare Trezor”, astfel încât soldurile din documente să corespundă cu cele reale. Această abordare calculată a permis să se ascundă faptele de supravegherea și auditul intern.
„De precizat este că inculpatul opera în acest fel deoarece cunoștea că eventualele diferențe de tichete nu erau monitorizate și analizate zilnic, întrucât acestea se predau fizic o dată pe săptămână, iar confirmarea de la furnizor privind numărul efectiv preluat și procesat era comunicat societății după aproximativ două săptămâni”, se arată în rechizitoriul procurorilor gorjeni.
A sustras peste 300.000 de lei în numai câteva luni
Descoperirea acestei fraude a avut loc în urma unor verificări temeinice, care au dezvăluit faptele comise de angajatul în cauză. În perioada 5 ianuarie 2020 – 18 iunie 2020, acesta a reușit să fure sume impresionante, în total aproximativ 300.000 de lei. Autoritățile au intervenit după ce au constatat discrepanțe semnificative între documentele contabile și încasările reale.
Confruntat cu probele și cu faptele, angajatul a recunoscut cu sinceritate acuzațiile care i-au fost aduse, oferind detalii minuțioase despre modul în care a pus în aplicare furtul informatic.
„Prin natura funcție pe care o dețineam am constatat că pot să iau din sumele de bani încasate de magazin din vânzarea produselor prin mărirea fictivă a valorii și numărului de tichete valorice cu care clienții achitau marfa. Acest lucru puteam să îl fac prin modificarea fictivă în plus a numărului și valorii diferitelor tipuri de tichete valorice după decontarea casierilor”, a declarat bărbatul, care a arătat că este de acord să încheie cu lanțul de supermarketuri un acord de mediere pentru recuperarea prejudiciului.





















