Se complică cazul femeii din Târgu Jiu care a devenit mamă, deși se internase pentru a fi operată de hernie. Iată ce susține familia acesteia! După o intervenție chirurgicală pentru hernie, o femeie în vârstă de 35 de ani din Târgu Jiu a descoperit că era deja însărcinată în luna a noua. Nici ea și nici medicii care au efectuat investigațiile preoperatorii nu au observat această situație. Sarcina acesteia a fost descoperită abia în sala de operație, spre surprinderea medicilor.
Medicii au realizat că femeia era însărcinată în timpul operației
Locuitoarea din Tismana a ajuns la spital cu dureri abdominale, având în istoricul său medical mai multe operații anterioare pentru corectarea unei hernii intestinale în ultimii ani. Atunci când a ajuns la spital, ea credea că îi este rău din cauza aceleiași probleme de sănătate care nu-i dădea pace de atâta amar de vreme.
„Femeia a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe din Târgu-Jiu sâmbătă. De atunci şi până ieri, timp de patru zile, a fost văzută de cel puţin patru medici. Dar niciunul nu şi-a dat seama că este însărcinată”, declară Diana Speretoiu pentru Observator. Pacienta a fost internată pe secția de Chirurgie fără a i se face investigații suplimentare, ci doar în urma unei simple palpări.
Având în vedere că starea de sănătate a pacientei se deteriora, chirurgul a decis să o opereze imediat. În timpul intervenției, acesta a observat că ligamentele din jurul herniei erau slăbite, intestinul era afectat, iar infecția se extinsese deja în zona abdominală.
Ce spune familia femeii. Este în stare de șoc și refuză să accepte adevărul
În timpul operației, medicul a constatat, de asemenea, că uterul pacientei era foarte mărit, semn evident al unei sarcini. Conștient de această situație, chirurgul a solicitat asistența unui ginecolog, iar în cele din urmă, femeia a dat naștere unei fetițe cu o greutate de 3 kilograme și 200 de grame printr-o cezariană. După ce operația de îndepărtare a fătului s-a încheiat, pacientei i s-a continuat intervenția pentru a aborda și afecțiunea pentru care se prezentase inițial la spital.
Conform datelor statistice, una din 2.500 de sarcini ajunge în situația în care femeia în cauză nu își dă seama că este gravidă până când travaliul începe. În acest caz specific, sarcina femeii a trecut neobservată pe parcursul a nouă luni, fiind influențată și de faptul că aceasta avea o greutate corporală crescută, ceea ce a făcut dificilă identificarea câtorva kilograme în plus de către cei din jur.
Pe de altă parte, familia tinerei este în stare de șoc și este sigură că femeia nu era însărcinată și că micuțul venit pe lume nu are cum să fie al ei. „Nu, nu la ea! Nu mi-a spus nimic. Nu ştiu nimic”, a răspuns socrul tinerei atunci când i s-a comunicat că medicii au depistat sarcina femeii atunci când au început operația.
Sursă foto Fanatik






















