Ene Valentina
În zilele noastre, a alege cariera în învățământ pare să fie mai mult decât o simplă opțiune profesională; este, în esență, un act de curaj și sacrificiu. O realitate crudă și, adesea, nerecunoscută, este că a fi educator în contextul actual nu este doar o provocare, ci și o mărturie a unei pasiuni neclintite pentru a modela minți și inimi.
Confruntându-se cu o societate în care aprecierea față de valoarea educației pare să scadă, profesorii trăiesc zilnic între satisfacția de a vedea scânteia de înțelegere în ochii elevilor lor și frustrarea generată de limitele și constrângerile sistemului. Aceasta este povestea unei învățătoare care, în ciuda tuturor dificultăților, găsește în fiecare zi motivul de a merge mai departe, motivat de iubirea față de copii și de educație.
Reacția unei învățătoare înainte de 8 Martie
Doamna D. a ales să împărtășească povestea sa cu persoanele care o urmăresc pe rețelele de socializare, acolo unde a vorbit despre „chinurile”, la acre este supusă în momentul în care vine ziua de 8 Martie și este nevoită să accepte din partea părinților flori și alte cadouri. Explicația a fost una destul de simplă și rezonabilă, după cum reiese din postarea sa.
„E trist să fii în învățământ azi.
Uneori, că om, când mă scoate cineva din toți nervii, îi spun ” Ești un om trist.”. Spun așa, că azi nu îi mai poți spune prostului prost, că intră pe fir nu știu ce dracu instituțîi și descoperi deodată că iadul e mai frumos că viață.
Mâine e 8 martie. Mda!
Știți că sunt învățătoare, adică una de-aia care de 8 martie primește cheile de la mașină?
Mamaaaa! Să vedeți mâine! Abia aștept! 😀
Lăsând glumă la o parte, fac parte dintre acei profesori care le tot repetă părinților să nu cumva să vină cu ceva, că îi lasă fără muncă.
Uite, eu mai știu ceva. Șefii de stat își fac cadouri. Băi, ce scumpeturi, frate! Ce risipă inutilă de bani!
La ei nu se calculează?
Mda! Azi e 8 martie și îmi vine să îmi iau cadou un concediu medical.
Știți cum am ajuns să închid trei ani acest cont? Am scris că eu că învățătoare nu am nevoie de flori pentru care să comand taxi că să le car acasă, că oricum urăsc florile tăiate. Eh! Am primit o ședința de partid, a două în viață mea, în care colegele îmi explicau ce …ce sunt…adică….poate nu ce sunt eu, ci ce înțeleg ele.
Mda! Sunt atipică și nici nu sunt dispusă a mă schimbă.
O ramură de salcâm are țepi, dar vreți un om că o saltea gonflabilă. Pardon! Nu merge, că eu nu sunt așa. ”, a scris doamna D. pe Facebook.
Ce aduce fericire unui profesor, de fapt
Învățătoarea descrie cum micile gesturi de bunătate și înțelegere din partea elevilor săi îi aduc o satisfacție imensă, în contrast cu greutățile materiale și critica socială pe care trebuie să le înfrunte. Cheltuielile personale pentru materiale didactice sau gustări pentru elevi sunt mici sacrificii în comparație cu bucuria pe care o aduc acestora, subliniind devotamentul și dragostea pentru meseria de educator.
„Profesorii că mine nu vor flori, nici cadouri, nimic. Dacă un copil face un desen și spune că mă iubește, valorează desenul acela mai mult decât orice floare pe moarte.
Azi am cumpărat iar diverse pentru clasa. Nu contează 41 de lei, că eu fumez două pachete de țigări pe zi. Mare poveste încă două! Nici măcar două, nu?
Știți ce contează pentru mine? Pentru mine contează bucuria din ochii copilului.
-Doamna, va rog că dată viitoare să cumpărați două pungi de covrigi, că ați cumpărat una și ați rămas nemâncata.
-Doamna, dar mâine primim și bomboane cu fructe? Cele cu mentă nu îmi plac.
-Doamna,mie îmi pare rău că elevii va supără, dar eu va iubesc.
-Doamna…..
-Doamna…
Niciun om nu e la fel cu altul. Nici eu nu sunt egală unor colegi minunați ai mei, dar poate avem șansă uneori că omul pe care îl întâlnim că profesor în viață noastră să conteze și să conteze pentru devenirea noastră că om.
Nu am motive serioase azi să rămân în învățământul primar și îmi e dor de lumea matematicii mele că de aer. Mai, dar când văd ghindocii ăștia de elevi….nu știu
..îmi amintesc ce mult am dorit eu un copil. ”, a încheiat doamna D.
