În seara zilei de sâmbătă, 8 februarie 2025, autoritățile din județul Mureș au activat Planul Roșu de intervenție după ce 37 de persoane au acuzat stări de rău în timpul petrecerii organizate la Balul Însuraților din Reghin.
Evenimentul ajuns la a XVI-a ediție s-a desfășurat în fața a aproximativ 400 de participanți, dar la un moment dat, starea mai multor petrecăreți s-a înrăutățit rapid. Majoritatea dintre aceștia au acuzat grețuri, vărsături și amețeli.
Plan Roșu activat la „Balul Însuraților”
În jurul orei 19:00, autoritățile au decis să activeze Planul Roșu de intervenție, din cauza numărului mare de persoane afectate. 37 de oameni au fost transportați la spital sau au primit îngrijiri medicale la fața locului.
Printre aceștia, 30 au ajuns de urgență la spital, iar alți 7 au fost tratați pe loc. „Greţuri, vărsături, ameţeli – sunt în evaluare şi tratament de specialitate şi la nivelul spitalului s-a declanşat Planul Alb pentru situaţii de urgenţă”, a declarat Iuliu Moldovan, director DSP Mureş, potrivit cancan.ro.
Pentru a asigura rapiditatea intervenției, autoritățile au trimis 11 ambulanțe la fața locului. „Echipajul CBRN trimis la faţa locului a efectuat măsurători iar valorile indicate nu prezentau depăşiri peste limita normală”, a spus Alexandra Căluşeri, purtător de cuvânt al ISU Mureş.
Posibilă toxiinfecție alimentară
La scurt timp după declanșarea Planului Roșu, autoritățile au început să investigheze cauzele incidentului, iar primele suspiciuni s-au îndreptat către o posibilă toxiinfecție alimentară. Inspectorii ANPC Mureș și Bistrița au ajuns rapid la restaurantul unde a avut loc balul și au început verificările. Rezultatele nu s-au lăsat mult așteptate, iar inspectorii au descoperit nereguli grave în ceea ce privește igiena și siguranța alimentară.
În urma controlului, au fost găsite produse expirate încă din 2022, mobilier deteriorat în bucătărie și echipamente ruginite. 45 de kilograme de produse alimentare au fost retrase și sigilate imediat. „Aceste descoperiri evidenţiază lipsa totală a măsurilor de igienă şi siguranţă alimentară, ceea ce a dus la declanşarea acestui incident major de sănătate publică”, a spus Cristian Popescu Piedone, președintele ANPC.
Bilanțul controalelor
În urma controalelor, Cristian Popescu Piedone a făcut un bilanț al neregulilor găsite și a transmis un mesaj ferm.
„Nu vom permite ca asemenea practici să continue! Vă respectăm afacerile DOAR dacă dumneavoastră respectaţi legile şi implicit consumatorul! Dacă în cadrul afacerii dumneavoastră există măcar un singur punct de pe lista aceasta, ÎNCHIDEŢI IMEDIAT: frigidere ruginite, veselă ruginită, mobilier de lucru ruginit / îmbâcsit, personal iresponsabil, echipament murdar de lucru, carne alterată, brânzeturi stricate, orice produs alimentar expirat”, a scris Piedone pe Facebook, publicând și imagini de la controlul ANPC.
Acesta a subliniat importanța respectării normelor de siguranță alimentară și a avertizat că astfel de practici nu vor fi tolerate. Măsurile stricte adoptate de autorități au fost menite să protejeze sănătatea publică și să prevină apariția unor noi cazuri de toxiinfecție alimentară.






















