Redactia.ro

Emil Boc, demonstrație de forță pe scenă! Primarul Clujului a făcut flotări alături de o campioană mondială

GALERIE FOTO (4) Boc

Primarul Emil Boc a atras toate privirile la Gala de excelență „Zece pentru Cluj”, ajunsă în acest an la cea de-a XVII-a ediție, printr-un moment neașteptat care a stârnit aplauze și zâmbete în sală. Miercuri, 17 decembrie 2025, edilul municipiului Cluj-Napoca a urcat pe scenă și a făcut flotări în fața elevilor, profesorilor și invitaților prezenți, transformând evenimentul într-un spectacol memorabil.

Emil Boc, demonstrație de forță pe scenă

Momentul a avut loc imediat după demonstrația impresionantă susținută de Alisia Perșa, sportivă din Cluj-Napoca și campioană mondială la Campionatul Mondial de Street Workout și Calisthenics. Vizibil impresionat de performanța acesteia, Emil Boc i-a adresat felicitări publice, subliniind rolul sportului în promovarea orașului la nivel internațional.

Așa arată campionii europeni, așa arată campionii mondiali. Felicitări, Alisia, pentru felul în care reprezinți Clujul prin sport”.

Atmosfera relaxată a continuat atunci când Alisia Perșa l-a provocat pe edil să facă flotări alături de ea. Emil Boc a acceptat imediat provocarea și a adăugat o notă de umor momentului, stârnind râsete în sală: „Aoleu, ce provocare! Dar cu o condiție: voi faceți două până fac eu una. E bine? Poate nu aplaudați!”.

Boc

Boc

Boc

Primarul a ținut pasul alături de sportivi profesioniști, inclusiv de campioana en-titre la Freestyle feminin, demonstrând din nou că nu evită astfel de momente neconvenționale. De altfel, nu este prima apariție de acest gen a lui Emil Boc la Gala „Zece pentru Cluj”. Și la ediția din 2023, edilul a surprins publicul urcând pe scenă și făcând flotări, într-un gest care a devenit deja o marcă personală a prezențelor sale la evenimentele dedicate performanței și excelenței.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: