Redactia.ro

Abia acum a ieșit la iveală cauza morții fetiței de doi ani, decedată într-o clinică stomatologică din București

deces

Au apărut noi informații în cazul tragediei petrecute într-o clinică stomatologică din București, unde o fetiță de doar doi ani a murit în timpul unei intervenții. Deși evenimentul a avut loc pe 13 noiembrie, cauza exactă a decesului a fost stabilită abia acum, după finalizarea analizelor medico-legale. 

În seara respectivă, copilul a fost dus de părinți la stomatolog pentru tratamentul a două carii. Intervenția a început în jurul orei 17:00, iar, potrivit datelor din anchetă, micuței i-a fost administrată o anestezie locală, asociată cu o sedare profundă. La aproximativ 30 de minute de la începerea procedurii, fetița a intrat în stop cardio-respirator.

Abia acum a ieșit la iveală cauza morții fetiței de doi ani, decedată într-o clinică stomatologică din București

Personalul clinicii a intervenit imediat și a solicitat ajutor medical de urgență. La fața locului a ajuns și un echipaj de ambulanță, însă, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de medici, copilul nu a mai putut fi salvat.

La momentul tragediei s-a aflat și faptul că fetița mai fusese sedată anterior, în cursul anului 2024, tot în cadrul aceleiași clinici stomatologice. Cazul a declanșat o anchetă amplă, iar rezultatele expertizei medico-legale au fost așteptate timp de mai multe luni.

Potrivit informațiilor apărute acum, medicii legiști au stabilit că micuța suferea de o afecțiune gravă, necunoscută părinților. Surse citate de Antena 3 CNN susțin că este vorba despre o boală hematologică severă, care ar fi afectat mai multe organe vitale, inclusiv inima și plămânii. Această problemă medicală ar fi fost un factor determinant în producerea stopului cardio-respirator.

Afecțiunea nu fusese diagnosticată anterior, iar părinții nu ar fi avut cunoștință de existența acesteia. Descoperirea a fost făcută abia în urma analizelor detaliate efectuate după deces, la mai bine de două luni de la tragedie.

Fetița și-a pierdut viața pe scaunul medicului stomatolog, în timpul unei proceduri considerate de rutină. Părinții au declarat ulterior că au cerut verificarea atentă a analizelor medicale înainte de intervenție, însă susțin că unitatea medicală ar fi insistat ca procedura să se desfășoare sub sedare profundă.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: