Chiriile pentru locuințele administrate de Primăria Capitalei ar putea fi actualizate după aproape două decenii. Un proiect aflat pe ordinea de zi a Consiliului General prevede un tarif de bază de 8 lei/mp. Coeficientul de zonă va influența semnificativ suma finală plătită de chiriași.
În prezent, unele chirii sunt cuprinse între 115 și 171 de lei pe lună. Primarul general anunță că noile tarife ar putea majora considerabil veniturile AFI.
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, intenționează să supună dezbaterii Consiliului General un proiect care vizează actualizarea chiriilor pentru cele peste 4.000 de locuințe aflate în administrarea Administrației Fondului Imobiliar.
Tariful de bază propus este de 8 lei pe metru pătrat, urmând să fie ajustat în funcție de zona în care este situată locuința. Proiectul ar urma să fie analizat în ședința de joi a Consiliului General al Municipiului București.
În prezent, chiriile pentru aceste locuințe variază între 115 lei pe lună pentru o garsonieră și 171 de lei pentru un apartament cu trei camere. Potrivit edilului, acestea nu au mai fost actualizate din anul 2007.
Cum se calculează noul tarif de 8 lei/mp
Conform proiectului, tariful de bază de 8 lei/mp se aplică pentru suprafața locuibilă, dar și pentru spații precum antreu, culoar, verandă, bucătărie, baie sau debara. De asemenea, vor fi incluse în calcul terasele, pivnițele sau boxele.
Pentru garaje, tariful de bază propus este de 10 lei/mp.
Suma finală va rezulta prin înmulțirea tarifului de bază cu un coeficient de zonă. Acesta este stabilit astfel:
3,5 pentru zona A
2,5 pentru zona B
2 pentru zona C
1,5 pentru zona D
Astfel, în zonele centrale, chiria ar urma să fie considerabil mai mare comparativ cu cartierele periferice.
Exemple de majorări pentru garsoniere și apartamente
Potrivit datelor prezentate de primarul general, o garsonieră de aproximativ 35 de metri pătrați, pentru care chiria actuală este de 115 lei, ar putea ajunge la 980 de lei în zona A și la 560 de lei în zona C.
În cazul unui apartament cu două camere, de circa 56 de metri pătrați, chiria actuală de 147 de lei ar urma să crească la 1.568 de lei în zona centrală și la 896 de lei în zona C.
Pentru un apartament cu trei camere, de aproximativ 70 de metri pătrați, chiria ar putea urca de la 171 de lei la 1.960 de lei în zona A și la 1.120 de lei în zona C.
Conform informațiilor furnizate de Primăria Capitalei, prețul actual este de 0,85 lei/mp, urmând să fie majorat la 8 lei/mp, înmulțit cu coeficientul de zonă.
Contracte prelungite și condiții pentru chiriași
Proiectul aflat în dezbatere prevede și aprobarea unui contract-cadru de închiriere pentru locuințele convenabile administrate de entități juridice care funcționează în baza hotărârilor Consiliului General.
Contractele ajunse la termen vor putea fi prelungite pentru încă cinci ani, cu condiția ca locatarii să fi achitat la zi chiria, întreținerea și utilitățile.
Chiriașii vor avea obligația de a prezenta actul de identitate și dovada veniturilor. Valabilitatea noilor contracte va fi de cinci ani, cu posibilitatea de prelungire pentru aceeași perioadă.
Noile tarife ar urma să fie aplicate și locuințelor sociale și locuințelor de necesitate, cu respectarea cadrului legal.
Situațiile în care contractele pot fi reziliate
Proiectul stabilește și cazurile în care contractele de închiriere pot fi reziliate înainte de termen.
Printre situațiile menționate se numără neplata chiriei sau a cheltuielilor comune timp de trei luni consecutive. De asemenea, contractul poate fi încetat dacă locatarul provoacă stricăciuni importante locuinței sau dacă are un comportament care face imposibilă conviețuirea cu ceilalți locatari din imobil.
Potrivit declarațiilor primarului general, în 2025 Administrația Fondului Imobiliar ar fi încasat aproximativ 50 de milioane de lei din chirii. În urma actualizării tarifelor, estimarea este că veniturile ar putea ajunge la aproximativ 500 de milioane de lei.
„Anul trecut, AFI/PMB a încasat din chirii cca. 50 de milioane de lei. În urma acestor actualizări, estimăm că AFI va încasa cca. 500 milioane de lei. Nu este deloc puţin! Voi promova acest proiect pe ordinea de zi”, a transmis Ciucu, în urmă cu două săptămâni, într-o postare pe Facebook.
Proiectul urmează să fie dezbătut și supus votului în Consiliul General. În funcție de decizia aleșilor locali, noile tarife ar putea intra în vigoare în perioada următoare, schimbând semnificativ nivelul chiriilor pentru mii de locuințe din București.
Sursa foto: Arhivă






















