Apar informații noi în cazul celor două fetițe dispărute din județul Mureș, care au fost găsite după aproximativ 24 de ore de căutări intense. Rebeca și Melisa au fost descoperite într-o zonă împădurită, iar după ce au ajuns în siguranță, au început să le povestească părinților ce au trăit în tot acest timp.
Dispariția celor două copile, care se aflau la joacă în apropierea locuinței, a pus pe jar atât familiile, cât și autoritățile. Orele de căutări au fost marcate de tensiune și incertitudine, până în momentul în care fetele au fost găsite.
Descoperirea a fost făcută de un pădurar, într-o zonă de pădure, acolo unde copilele erau speriate și afectate de frig.
Ce i-a povestit Rebeca mamei sale
După ce a ajuns acasă, Rebeca a început să le ofere părinților detalii despre cele întâmplate. Mama fetei a relatat declarațiile copilului, care au ridicat mai multe semne de întrebare.
„Rebeca mi-a zis că ea se juca cu o fetiță, iar după aceea, înainte să plece, fetița le-a legat la ochi. Dar copila nu avea cum să le lege la ochi pentru că era și ea destul de mică”, a declarat mama uneia dintre fetițe la Acces Direct, potrivit spynews.ro.
„Rebeca mi-a zis: Mami, am dormit pe ciment. Afară nu avea cum să fie pe ciment“, a mai transmis femeia.
Pădurarul care le-a descoperit pe cele două fetițe a descris starea în care se aflau acestea în momentul intervenției.
„În pădure am constatat două fetițe care plângeau, erau înghețate de frig. Văzând culoarea cu care erau îmbrăcate fetițele și mesajul din RO-Alert care a fost dat aseară, mi-am dat seama că fetițele respective sunt cele căutate. Le-am îmbrăcat, le-am luat în brațe pe amândouă, am sunat la poliție, m-am deplasat trei kilometri, le-am transportat în spate. Fetițele sunt bine în acest moment”, a spus pădurarul.
Deși cele două copile sunt acum în siguranță, declarațiile lor ridică semne de întrebare, iar autoritățile continuă verificările pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat în cele 24 de ore în care au fost dispărute.






















