Redactia.ro

Rică Răducanu, printre ultimii care au vorbit cu Mircea Lucescu. Ultimele cuvinte ale marelui antrenor

rica raducanu

Rică Răducanu se numără printre persoanele care au reușit să vorbească cu Mircea Lucescu înainte de deces, iar vestea dispariției fostului selecționer l-a afectat profund.

Fostul portar al Rapidului și al echipei naționale a avut o relație apropiată cu „Il Luce”, pe care l-a considerat mai mult decât un prieten.

O prietenie de o viață

Legătura dintre Rică Răducanu și Mircea Lucescu a fost una veche, construită în timp, atât pe teren, cât și în afara lui.

„Mi-a fost mai apropiat ca un frate. Cu frate-miu, nu mă vedeam așa des. Cu el am stat cel mai mult, am fost și în cantonament cu el, în staff, m-a luat peste tot, am văzut lumea împreună.

Apoi, copiii noștri, Cătălin și Răzvan s-au împrietenit. Am încercat să-l fac pe Cătălin portar, pentru că Mircea mi-a zis: ’fă ceva cu el, pentru că în teren nu poate’.”, a spus Rică Răducanu, la Digi Sport Special.

Amintirile dintre cei doi sunt numeroase, iar relația lor a depășit de mult limitele unei simple colaborări profesionale.

„Câte amintiri avem noi? Multe. Numai pe la mine, prin curte, și sunt destule. Venea pe la mine, pe la un șpriț, de ziua mea, pe 10 mai. Îi plăcea să vină la mine”, a adăugat fostul portar.

Ultima discuție

Rică Răducanu a povestit că a vorbit cu Mircea Lucescu chiar în perioada în care acesta se îmbolnăvise.

„Am vorbit ultima oară, când s-a îmbolnăvit. ’Ricane, sunt bine!’. Iar după două zile nu a mai răspuns.

Am fost la spital, dar nu ne-au primit. Și, gata, s-a dus! Nu a mai mers”, a adăugat, cu vocea gâtuită de emoție, Rică Răducanu.

Decizia de a continua la echipa națională

Fostul portar a rememorat și momentul în care Mircea Lucescu a decis să preia din nou echipa națională, în ciuda îndoielilor celor din jur.

„Deși el era cu vorbele, nu te asculta! A mers mereu pe mâna lui.

Înainte de a prelua naționala, i-am spus ce-i mai trebuie lui, iar el a zis: ’lasă, mă, că poate iese bine și după aceea mă retrag’.”, a mai adăugat Rică Răducanu, despre Mircea Lucescu, la Digi Sport.

Mesaj din partea lui Fatih Terim

După anunțul decesului, reacțiile din lumea fotbalului au venit din toate direcțiile.

Fatih Terim a transmis un mesaj public în care și-a exprimat respectul și admirația pentru cel pe care l-a numit prieten.

„Dragă Mircea,

Nu este niciodată ușor să scriu aceste rânduri.

Dar, ca doi oameni ai fotbalului care și-au petrecut aproape întreaga viață sub greutatea unor responsabilități pe care nu toată lumea le are – în mijlocul acelui miros unic de iarbă, între sau dincolo de liniile terenului verde –, această poveste trebuie să-și găsească un final fără să rămână în tăcere.

În jumătatea de secol care a trecut, oamenii s-au schimbat, epoca s-a schimbat, fotbalul s-a schimbat, lumea s-a schimbat. Dar pasiunea ta pentru fotbal nu s-a diminuat niciodată.

Am fost propoziții diferite ale aceleiași povești. Aceleași bucurii, tristeți, furtuni, dezamăgiri… Am câștigat, am pierdut, am fost criticați, am fost felicitați, am fost înțeleși, uneori nu am fost înțeleși deloc. Cred că ceea ce ne-a apropiat cel mai mult a fost loialitatea noastră față de acest sport.

Soarta te-a adus la Istanbul, pe care l-ai iubit atât de mult, pentru ultima oară, poate tocmai din acest motiv.

Aceasta este o scrisoare de rămas bun, clădită pe temelia respectului. Ai dat fotbalului ceea ce i se cuvenea până la capăt. Ai dat atât de mult nu doar României sau Turciei, ci acestui joc.

Și știu că, oriunde te-ai afla, nu-ți vei lua ochii de la fotbal.

Odihnește-te în pace, prietenul meu”, a scris Fatih Terim.

Mărturiile celor care l-au cunoscut îndeaproape conturează imaginea unui om care a lăsat o amprentă puternică, atât în cariera sportivă, cât și în viețile celor din jur.

Sursa foto: Arhivă

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: