Redactia.ro

Scandal la o biserică din Târgu Jiu! Doi preoți s-au luat la bătaie. Poliția a intervenit de urgență

bataie preoti
Polițiștii au fost alertați duminică dimineață, printr-un apel la 112, să intervină de urgență pentru aplanarea unui conflict izbucnit între doi bărbați care oficiau slujbe religioase într-o biserică privată din Târgu Jiu.

Bătaie între doi preoți la Târgu Jiu

Potrivit primelor date, în incident au fost implicați Ionuț Cosmin Barză, cunoscut sub titulatura de „arhimandritul Ioanichie”, și un apropiat al acestuia, Gabriel Vlad, autointitulat „Teodosie”. Barză este o figură controversată, după ce, în urmă cu aproximativ trei ani, Mitropolia Olteniei a decis să îl demită și să îi interzică exercitarea slujirii religioase în cadrul Bisericii „Sf. Varvara” din oraș, conform gorjonline.ro. 

Circumstanțele exacte care au dus la izbucnirea scandalului nu sunt deocamdată clare. Surse locale indică însă că disputa ar fi degenerat în prezența credincioșilor aflați la slujbă, iar tensiunile au escaladat până în punctul în care a fost solicitată intervenția forțelor de ordine.

Cei doi s-au mai certat în trecut

Cei doi sunt cunoscuți la nivel național și din alte episoade controversate. În cazul lui Barză, autoritățile au deschis anterior un dosar penal, după ce acesta ar fi continuat să oficieze slujbe religioase fără a mai avea drept legal, ignorând decizia oficială a Mitropoliei.

La rândul său, Gabriel Vlad a fost implicat într-un incident petrecut în 2022, când a fost prins sustrăgând produse dintr-un magazin de bricolaj din Craiova, fiind observat de personalul de securitate îmbrăcat în haine preoțești. Autoritățile continuă verificările pentru a stabili exact cum s-a produs altercația și ce măsuri se impun în acest caz.

Alte episoade tensionate

Conflictele de acest tip nu sunt o noutate în mediul religios local. Un episod tensionat a avut loc în 2023, tot într-o biserică din Târgu Jiu, unde a izbucnit un scandal de amploare între credincioși și reprezentanții bisericii.

Totul a pornit în contextul sărbătorii de Sfântul Andrei, când enoriașii s-au opus categoric ca slujba să fie oficiată de un preot nou. În acea perioadă, Mitropolia Olteniei încerca de mai mult timp să numească un alt slujitor în parohie, însă comunitatea locală își manifesta clar dorința de a-l păstra pe fostul preot, alături de care contribuise inclusiv la construirea bisericii.

Tensiunile au escaladat în momentul în care oamenii au descoperit, încă de dimineață, că încuietoarea lăcașului de cult fusese schimbată. Situația i-a determinat să apeleze numărul de urgență 112. Mai mult, noul preot desemnat nu a reușit nici măcar să coboare din mașină, fiind întâmpinat de opoziția fermă a credincioșilor prezenți la fața locului.

Sursa foto: gorjonline.ro

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: