Redactia.ro

Decizie istorică în PNL: liberalii intră în opoziție. Cum a încercat „facțiunea Predoiu” să blocheze votul

pnl

PNL a luat o decizie istorică marți seara: partidul condus de Ilie Bolojan intră oficial în opoziție, după ce Guvernul a fost demis prin moțiunea de cenzură PSD-AUR. Hotărârea a fost adoptată în unanimitate, dar într-un context politic tensionat — un grup important din conducere, condus de Cătălin Predoiu, a părăsit sala înainte de declarațiile finale, semnalând o ruptură internă pe care liberalii vor trebui să o gestioneze în zilele următoare.

Decizie istorică în PNL

Conducerea PNL a intrat în ședință marți, la ora 17:00, imediat după ce moțiunea de cenzură a doborât Guvernul Bolojan cu 281 de voturi. Reuniunea, organizată la Palatul Parlamentului, a fost una de mare anvergură — au participat membrii Biroului Politic Central, dar și liderii PNL din teritoriu, în încercarea de a obține o poziție comună într-unul dintre cele mai dificile momente politice din ultimii ani.

După mai bine de cinci ore de dezbateri, Ilie Bolojan a ieșit la declarații împreună cu alți lideri liberali și a anunțat decizia: PNL trece în opoziție. Președintele PNL a deschis declarațiile cu un mesaj de demnitate politică, anunțând că partidul își propune să construiască un nou pol de modernizare în peisajul politic românesc.

„A fost o dezbatere lungă, cu discuții legate de traiectoria PNL, de ceea ce trebuie să facem pentru România și pentru cetățenii țării. PNL confirmă că este un partid cu demnitate, care va construi un pol de modernizare, la o Românie modernă, fără sinecuri, la un stat care creează condiții de prosperitate pentru cetățenii țării noastre”, a spus președintele PNL Ilie Bolojan, după care l-a lăsat pe prim-vicepreședintele Ciprian Ciucu să citească decizia adoptată de conducerea partidului.

Ulterior, prim-vicepreședintele Ciprian Ciucu a citit textul oficial al deciziei adoptate.

„Având în vedere rezultatul votului exprimat în Parlamentul României asupra moțiunii inițiate de Partidul Social Democrat (PSD) și Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), prin care s-a creat, de facto, o nouă majoritate parlamentară, Partidul Național Liberal (PNL), în acord cu deciziile statutare adoptate anterior ca răspuns la criza politică declanșată de PSD,  adoptă prezenta decizie:

  1. Clarificarea responsabilității politice

Criza politică a fost generată de PSD prin boicotarea sistematică a Programului de guvernare la negocierea și adoptarea căruia a participat în mod direct. Reformele asumate prin acest program de către toate partidele care l-au adoptat au fost întârziate sau compromise de liderii social-democrați. PSD este astfel responsabil pentru agravarea crizei politice, care a culminat cu inițierea și votarea moțiunii de cenzură. Prin asocierea la inițierea și votarea moțiunii de cenzură, AUR partajează responsabilitatea politică, în egală măsură, cu PSD. Partidele care au creat criza politică  au datoria să-și asume consecințele.

2. Asumarea guvernării de către nouă majoritate creată de PSD

PSD a acționat pentru destrămarea coaliției de guvernare formate anul trecut,  iar apoi, împreună cu AUR, a creat majoritatea parlamentară pentru inițierea și adoptarea moțiunii de cenzură și demiterea Guvernului. În consecință, ar trebui ca PSD să-și asume guvernarea și să nu fugă de răspundere, așa cum a făcut în ultimele luni.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: