Redactia.ro

Tragedie în Maldive. Au fost găsite cadavrele celor patru scafandri italieni dispăruți într-o peșteră subacvatică

Nicolae Gorun, reputat medic ortoped, s-a stins din viață

Autoritățile din Maldive au anunțat că echipele de salvare au găsit trupurile celor patru scafandri italieni dispăruți după un accident produs într-o peșteră subacvatică din Oceanul Indian.

Până acum, fusese recuperat doar trupul celei de-a cincea victime din grupul de scafandri italieni implicați în tragedia care a avut loc joia trecută.

Victimele au fost găsite la 60 de metri adâncime

Potrivit autorităților locale, cei patru italieni au fost localizați într-o peșteră aflată la aproximativ 60 de metri adâncime, în zona Atolului Vaavu.

Operațiunea de căutare a fost desfășurată de o echipă mixtă formată din scafandri din Maldive și Finlanda, special pregătiți pentru intervenții în condiții extreme.

„În zilele următoare vor fi efectuate scufundări suplimentare pentru recuperarea cadavrelor”, a declarat Mohamed Hossain Shareef.

Autoritățile au precizat că toate cele patru trupuri au fost găsite în aceeași peșteră subacvatică în care fusese descoperită și prima victimă imediat după accident.

Cadavrele scafandrilor italieni dispăruți într-o peşteră din Maldive au fost găsite de echipele de salvare
Sursa foto: Observator

Un salvator și-a pierdut viața în timpul intervenției

Tragedia s-a agravat după ce un scafandru salvator din Maldive a murit în timpul operațiunii de căutare a victimelor.

Este vorba despre sergentul Mohamed Mahdhee, membru al echipei formate din opt salvatori care participau la intervenție.

„Opt scafandri de salvare au intrat în apă astăzi. Când au ieşit la suprafaţă, şi-au dat seama că Mahdhee nu a ieşit”, a declarat anterior Mohamed Hossain Shareef.

Colegii săi au reintrat imediat în apă și l-au găsit inconștient.

Cine sunt victimele accidentului

Patru dintre scafandrii italieni făceau parte dintr-o echipă a Universitatea din Genova.

Printre victime se află profesoara Monica Montefalcone, fiica sa Giorgia Sommacal și cercetătorii Muriel Oddenino și Federico Gualtieri.

Cea de-a cincea victimă italiană este instructorul de scufundări și managerul operațiunilor de navigație, Gianluca Benedetti.

Cel mai grav accident de scufundare din istoria Maldivelor

Autoritățile locale spun că acesta este cel mai grav accident de scufundare înregistrat vreodată în istoria Maldivelor.

Țara din Oceanul Indian este una dintre cele mai populare destinații turistice din lume, cunoscută pentru insulele sale de corali și pentru zonele spectaculoase dedicate scufundărilor.

Accidentul a provocat un val de emoție atât în Italia, cât și în Maldive, mai ales după moartea salvatorului implicat în operațiunea de recuperare a victimelor.

Ancheta privind cauzele tragediei este în desfășurare, iar autoritățile încearcă să stabilească exact ce s-a întâmplat în timpul scufundării din peștera subacvatică.

Sursa foto: Arhivă

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: