Pe 8 septembrie, creștinii ortodocși prăznuiesc Nașterea Maicii Domnului, una dintre cele mai importante sărbători închinate Fecioarei Maria. Ziua este trecută cu cruce roșie în calendar și este un moment deosebit pentru rugăciuni, recunoștință și apropiere de Dumnezeu.
Nașterea Maicii Domnului, cunoscută în popor drept Sfânta Maria Mică, este sărbătorită în fiecare an pe 8 septembrie. În această zi, credincioșii pot spune rugăciuni pentru sănătate, pace în familie, iertarea păcatelor, ajutor în necazuri și ocrotirea celor dragi.
Ce rugăciuni se spun pe 8 septembrie, de Nașterea Maicii Domnului
Pe Doxologia sunt publicate mai multe rugăciuni și cântări dedicate Maicii Domnului, care pot fi citite sau ascultate în această zi.
Rugăciuni către Maica Domnului pentru 8 septembrie
Printre acele rugăciuni recomandate pentru această zi se numără texte pentru pocăință, pentru cei aflați în necazuri, pentru sănătatea copiilor, pentru dobândirea de prunci și pentru ajutor sufletesc.
Iată ce rugăciuni și cântările pe care să le rostești pe 8 septembrie:
- Rugăciune de pocăinţă către Maica Domnului
- Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Apărătoarea noastră în ziua înfricoșătoare a Judecății de Apoi
- Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, la vreme de necaz şi de întristare
- Rugăciune către Maica Domnului, pentru cei care nu pot învăța, la icoana „Sporirea Minţii”
- Rugăciune la Maica Domnului, pentru ajutor la naștere și pentru sănătatea pruncilor care se nasc
- Rugăciune către Maica Domnului
- Cântarea Sfântului Nectarie către Maica Domnului Theotokarion (7)
- Rugăciunea Sfintei Ana pentru dobândirea de prunci
- Cântarea Sfântului Nectarie către Maica Domnului Theotokarion (6)
- Cântarea Sfântului Nectarie către Maica Domnului Theotokarion (5)
- Cântarea Sfântului Nectarie către Maica Domnului Theotokarion (4)
- Cântarea Sfântului Nectarie către Maica Domnului Theotokarion (3)
- Cântarea Sfântului Nectarie către Maica Domnului Theotokarion (2)
- Către Născătoarea de Dumnezeu, pentru curățirea de patimi și bună întocmire lăuntrică
- Cântarea Sfântului Nectarie către Maica Domnului Theotokarion (1)
- Rugăciune scurtă către Maica Domnului a Sfântului Serafim de Sarov
- Rugăciune de cerere către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu
Rugăciune de pocăinţă către Maica Domnului
Dintre rugăciunile dedicate zilei de 8 septembrie, credincioșii pot citi și rugăciunea de pocăință către Maica Domnului, publicată de Doxologia. Este o rugăciune profundă, în care omul își recunoaște păcatele și cere mijlocirea și mila Maicii Domnului.
„Stăpână prea milostivă şi bună, primeşte rugăciunea mea cea ticăloasă ce se aduce ţie din gură netrebnică, deşi toate le ştii, şi mai ales neputinţa mea. Că eu prin tine scap la bunătatea Fiului tău şi prin tine, Doamna mea, m-am abătut din calea ce ducea spre moarte. Şi ştiind faptele şi toate mişcările mele, cele din zi şi din noapte, cele cu lucrul şi cuvântul, cele întru ştiinţă şi întru neştiinţă, îndreptează-mă, că eu pe tine te am mijlocitoare către Hristos, Dumnezeul nostru.
Miluieşte-mă şi mă ajută, îndemnându-mă la tot lucrul bun, după voia Fiului tău şi Dumnezeului nostru. Tu ştii, Stăpână preabună, că din braţele maicii mele spre tine am alergat, ţie am fost dăruit, deşi rău m-am ocârmuit, dar nu am ştiut altă scăpare, părtinitoare, sprijinire şi mijlocitoare către Dumnezeu fără numai pe tine. Şi acum, Stăpâna mea, mărturisindu-mi toate faptele mele cele necuvioase, te rog să mi le ştergi şi să mă miluieşti. Ştii, Stăpâna mea Născătoare de Dumnezeu, că sunt ca o oaie rătăcită şi ca un străin smerit, care nu are unde să îşi plece capul, fără numai la tine, Maica lui Hristos, Dumnezeul meu.
Tu eşti, Stăpână, ajutorarea mea, tu curăţia mea, tu acoperământul meu, tu chezăşuitoarea mea către Dumnezeu, tu tatăl meu, tu maica mea, tu povăţuitoarea mea şi întru tine îmi pun toată nădejdea mea. Tu cunoşti sărăcia mea şi ştii că nu am pe nimeni, fără numai pe tine şi pe Hristos, Cel ce s-a născut din tine. Să nu te îngreţoşezi de mine, nici să mă lepezi de la faţa ta, Preacurată, ca să nu biruiască mulţimea răutăţilor mele bunătatea ta, că al tău este noianul milostivirii, ca ceea ce eşti Maica lui Dumnezeu cel milostiv. Numai de voieşti şi eu m-am mântuit. Nimeni nu se împotriveşte ţie, că eşti Maică a lui Iisus Hristos, Dumnezeul meu, Cel ce a făcut toate.
Ştiu că multe sunt păcatele mele şi nu sunt vrednic a privi la înălţimea cerului din pricina fărădelegilor mele, dar dacă tu vei binevoi cine se va împotrivi? Ajută-mi, Stăpână, Născătoare de Dumnezeu, mie, celui fără de îndrăzneală şi să nu mi se socotească îndrăzneala întru păcat, ci iartă-mă degrabă şi dă-mi umilinţă. Dă-mi izvor de lacrimi, suspinare şi zdrobire de inimă, ca să plâng păcatele mele, că eu sunt cel ce am nelegiuit înaintea Fiului Tău şi Dumnezeu mai mult decât toată firea. Şi ştiu, Stăpâna mea, că sunt fără de răspuns, nevrednic de toată iubirea ta de oameni, ci vrednic de toată osânda.
De aceasta, prin tine, scap la mila Fiului tău, a Stăpânului şi Făcătorului meu cel bun. Deci ocârmuieşte-mă şi mă învaţă, Născătoare de Dumnezeu. Şi cerând în dar mila ta cea bogată, miluieşte-mă precum voieşti şi nu mă lepăda de la faţa ta, nici nu mă depărta de acoperământul tău, nu mă înstrăina de milostivirea ta. Miluieşte-mă pe mine, cel ce spre tine am toată nădejdea şi arată-ţi întru mine puterea ta, Născătoare de Dumnezeu. Că de mă vei mântui pe mine, păcătosul, mare va fi mila ta, mare milostivirea ta, mare nepomenirea ta de rău, mare îndelungă răbdarea ta. Iar de vei milui pe cel vrednic, nu va fi lucru minunat.
De aceea ajută-mi, milostiveşte-te spre mine şi-mi întinde mâna ta mie, leneşului, trândavului, nemulţumitorului, împietritului, neumilitului, judecătorului strâmb, gânditorului de rău, desfrânatului, hulitorului, ocărâtorului, clevetitorului, celui plin de toată fapta rea, de cuvinte viclene şi gânduri urâte, celui străin şi gol de toată fapta cea bună şi vrednic de toată osânda şi pedeapsa.
Cu adevărat, Stăpâna mea Preasfântă, Născătoare de Dumnezeu, milostiveşte-te spre mine, lipsitul şi ticălosul, şi fă cu mine milele tale bogate. Ca, fiind mântuit, să laud pe Cel ce S-a întrupat din tine, Hristos Dumnezeul nostru, şi pe tine te măresc, mântuirea mea, sprijinirea mea, mângâierea mea şi păzitoarea mea din toate zilele vieţii mele. Ajută-mi mie, Stăpâna mea ce sfântă, ajută-mi şi iarăşi strig, ajută-mi. Şi mă învredniceşte ca să fac voia Fiului tău şi Dumnezeului meu în toate zilele vieţii mele, să mă tem de El şi să-I slujesc cum se cuvine. Şi aşa, săvârşindu-mă, Stăpâna mea Născătoare de Dumnezeu, să fiu povăţuit de sfinţii îngeri la locaşurile cele dumnezeieşti şi luminoase prin mijlocirea ta cea bineprimită, unde să-I slăvesc în veci pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, treimea cea preasfântă. Amin.”
Cum se poate rosti rugăciunea pe 8 septembrie
Aceste rugăciuni pot fi rostite acasă, în liniște, în fața unei icoane a Maicii Domnului. Credincioșii care pot merge la biserică sunt îndemnați să participe la Sfânta Liturghie și să rostească rugăciuni împreună cu ceilalți credincioși.
Nu există o formulă prin care o rugăciune să garanteze împlinirea unei dorințe. Rugăciunea este, înainte de toate, un act de credință și de apropiere de Dumnezeu.
Pe 8 septembrie, credincioșii pot cere iertare pentru greșelile lor, sănătate pentru cei bolnavi, ajutor pentru cei aflați în necazuri și pace în familie. De asemenea, este o zi potrivită pentru mulțumire și pentru fapte bune.
Nașterea Maicii Domnului, zi de mare sărbătoare
Nașterea Maicii Domnului este una dintre cele mai importante sărbători ale anului bisericesc. Biserica îi pomenește în această zi pe Sfinții și Drepții Ioachim și Ana, părinții Fecioarei Maria, către care mulți adresează rugăciuni.
Pentru credincioși, 8 septembrie este un prilej de bucurie și rugăciune. Cei care poartă numele Maria sau nume derivate își sărbătoresc, de asemenea, onomastica.
În această zi, cel mai important este ca oamenii să se îndrepte către cele sufletești, să spună rugăciuni și să încerce să lase deoparte certurile, supărările și grijile cotidiene.
Rugăciunile dedicate Maicii Domnului pot fi citite cu smerenie și credință, fiecare credincios alegând textul care corespunde cel mai bine nevoii sale sufletești.
Sursă foto: Canva PRO






















