Mirela Loșniță
Când Sofia a împlinit 25 de ani, căsătoria era ultimul lucru la care se gândea. Avea alte probleme, mult mai urgente. Lucra la recepția unui hotel modest și aproape fiecare ban câștigat ajungea în mâinile mamei sale. Familia se lupta de ani întregi cu datoriile.
Iar cauza tuturor problemelor avea un singur nume: tatăl Sofiei.
Tatăl meu m-a dat unui milionar în schimbul unei datorii uriașe
Bărbatul era dependent de jocurile de noroc. Împrumuta bani, îi pierdea și apoi făcea alte datorii pentru a le acoperi pe cele vechi.
De fiecare dată promitea același lucru.
— O să dau totul înapoi. Până la ultimul bănuț.
Sofia încetase de mult să-l mai creadă.
Dar nici măcar ea nu știa cât de gravă devenise situația.
Până într-o seară.
Tatăl său îi datora aproape 50 de milioane de pesos unui om pe nume Victor Alvarez.
Iar Victor venise să-și recupereze banii.
Omul de care se temea toată lumea
Victor Alvarez era unul dintre cei mai bogați oameni din regiune.
Avea afaceri în construcții, restaurante și mai multe hoteluri. Numele său deschidea uși, iar averea sa era suficient de mare încât nimeni să nu îndrăznească să îl sfideze.
Dar oamenii vorbeau și despre înfățișarea lui.
Victor cântărea, aparent, aproape 140 de kilograme. Respira cu dificultate, transpira abundent și se deplasa adesea într-un scaun special.
Pe față avea mai multe cicatrici.
În plus, era cunoscut drept un om rece și dificil. Angajații evitau să vorbească cu el mai mult decât era necesar.
În seara în care a ajuns la casa Sofiei, Victor nu a ridicat vocea.
— Ai o săptămână să-mi dai banii înapoi, i-a spus tatălui ei.
Bărbatul a albit la față.
— Nu am banii.
Victor l-a privit fără să spună nimic.
Atunci tatăl Sofiei a făcut ceva ce ea nu avea să uite niciodată.
— Dar vă pot oferi altceva.
Și-a întors privirea spre propria fiică.
Sofiei i s-a făcut frig.
— Luați-o de soție și iertați-mi datoria.
— Tată, îți dai seama ce spui?!
El nici măcar nu s-a uitat la ea. Continua să-l implore pe Victor.
Miliardarul a rămas tăcut câteva secunde.
Apoi a privit-o direct pe Sofia.
— Accept numai dacă ea spune da de bunăvoie.
Teoretic, Sofia putea refuza.
În realitate, situația era mult mai complicată. Familia risca să piardă casa, iar Sofia aflase recent că tatăl său era implicat și în alte probleme financiare care puteau avea consecințe grave.
S-a uitat la mama ei.
Apoi la tatăl ei.
În cele din urmă, a spus:
— Accept.
Toți au râs de mireasă
Nunta a fost organizată rapid.
Au venit sute de invitați.
Sofia purta o rochie albă superbă, însă zâmbetul îi dispăruse.
Lângă ea se afla Victor.
Costumul părea prea strâmt pentru trupul său masiv. Fața îi era acoperită de transpirație, iar un asistent rămânea permanent în apropiere.
Sofia auzea șoaptele invitaților.
— S-a vândut pentru bani.
— Cum poate să stea lângă el?
— N-aș putea nici să-l ating.
Fata nu răspundea.
La un moment dat, lui Victor i s-a făcut foarte cald.
Sofia i-a adus un pahar cu apă. Apoi a luat un șervețel și i-a șters cu grijă fruntea.
Victor a privit-o surprins.
— Nu ți-e scârbă să mă atingi?
Sofia s-a oprit.
— De ce mi-ar fi?
— Uită-te la mine.
Fata l-a privit direct în ochi.
— Sunteți soțul meu.
Victor n-a mai spus nimic.
Pentru prima dată în acea zi, părea că nu știe cum să reacționeze.
În noaptea nunții, Victor s-a ridicat din scaun
Târziu, cei doi au ajuns la conacul lui Victor.
Când ușa dormitorului s-a închis, Sofia s-a încordat.
Victor a observat imediat.
Nu s-a apropiat de ea.
— Nu trebuie să-ți fie frică. Nu se va întâmpla nimic împotriva voinței tale.
Sofia l-a privit surprinsă.
— Atunci de ce ați acceptat să vă căsătoriți cu mine?
Victor a rămas tăcut.
Apoi și-a pus mâinile pe brațele scaunului.
Și s-a ridicat.
Sofia a încremenit.
Bărbatul care întreaga zi păruse incapabil să meargă fără ajutor făcea acum câțiva pași prin cameră fără nicio dificultate.
— Puteți să mergeți?!
Victor a încuiat ușa.
— Sofia, trebuie să vezi ceva. Aproape nimeni nu știe adevărul.
Și-a dus mâinile la gât.
A apucat ceea ce părea să fie pielea lui și a tras.
Sofia s-a retras speriată.
Învelișul a început să se desprindă.
Victor purta un costum special din silicon, realizat atât de bine încât îi schimba complet înfățișarea.
Burta enormă, pliurile și o parte dintre cicatrici erau artificiale.
Câteva minute mai târziu, Sofia privea un bărbat complet diferit.
Victor era înalt și atletic.
— Cine sunteți? a întrebat ea.
— Tot Victor Alvarez.
A urmat o pauză.
— Dar acum trebuie să afli de ce am făcut toate astea.
Secretul pe care miliardarul îl ascundea de trei ani
Cu trei ani înainte, Victor supraviețuise unei tentative de asasinat.
Ajunsese să creadă că persoana care îi dorea moartea putea fi chiar cineva apropiat, interesat de averea lui.
Așa că pusese la cale un plan.
Începuse să apară în public deghizat și lăsase impresia că suferă de probleme grave de sănătate.
Voia ca oamenii din jur să creadă că este vulnerabil.
Mai ales cei care așteptau să pună mâna pe averea lui.
Exista însă și un alt motiv.
Victor nu mai avea încredere în nimeni.
Femeile pe care le cunoscuse până atunci păreau interesate mai ales de averea lui. Unele îl ironizaseră din cauza înfățișării pe care o afișa în public.
Când tatăl Sofiei își oferise propria fiică pentru a scăpa de datorie, prima reacție a lui Victor fusese să refuze.
Apoi se răzgândise.
Voia să afle ce fel de om era Sofia.
— Deci m-ați testat? l-a întrebat ea.
— Da.
Victor i-a povestit că urmărea să vadă dacă îl va umili, dacă îi va fi rușine cu el sau dacă va încerca să profite de averea lui.
— La nuntă, toți vorbeau despre mine. Tu ai fost singura care s-a purtat cu mine ca și cum aș fi fost un om obișnuit.
Sofia nu părea deloc impresionată.
Din contră.
Și-a scos încet verigheta.
A pus-o pe masă.
— Atunci nu sunteți cu nimic mai bun decât tatăl meu.
Victor a rămas fără cuvinte.
— Sofia…
— El a crezut că mă poate oferi pentru o datorie. Dumneavoastră ați crezut că mă puteți testa ca pe un obiect. Niciunul nu m-a întrebat ce vreau eu cu adevărat.
S-a îndreptat către ușă.
— Nu aparțin nimănui.
Victor nu a încercat să o oprească.
Șase luni mai târziu, Victor a apărut din nou
A doua zi, Sofia a aflat că Victor anulase întreaga datorie a familiei.
Mai mult, deschisese pe numele ei un cont în care depusese suficienți bani încât tânăra să nu mai fie nevoită să muncească vreodată.
Sofia nu a luat niciun peso.
S-a întors la serviciu.
A continuat să muncească și și-a pus viața în ordine.
Cu tatăl său a stabilit limite clare. Nu avea să mai plătească niciodată pentru jocurile sau datoriile lui.
Au trecut aproape șase luni.
Într-o seară, cineva a bătut la ușa Sofiei.
Când a deschis, a rămas nemișcată.
Era Victor.
Nu mai avea scaunul special.
Nu purta costumul din silicon.
Venise singur.
— Ce căutați aici?
Victor a zâmbit ușor.
— Prima dată când ne-am cunoscut, alți oameni au luat decizii în locul tău. Inclusiv eu.
Sofia nu a spus nimic.
— De data aceasta, alegerea îți aparține în totalitate.
— Ce alegere?
Victor a inspirat adânc.
— Nu am venit să-mi cer soția înapoi. Și nici să-ți ofer bani.
A făcut o pauză.
— Am venit să te întreb dacă ai vrea să bei o cafea cu mine.
Sofia l-a privit câteva secunde.
Acum nu mai exista nicio datorie.
Nicio obligație.
Niciun tată care să hotărască pentru ea.
Niciun milionar care să o testeze.
Pentru prima dată de când îl cunoscuse, Victor îi oferea pur și simplu posibilitatea de a spune „da” sau „nu”.
Sofia a zâmbit.
— O cafea. Atât.
Victor a zâmbit și el.
— Atât.
De data aceasta, când Sofia a spus „da”, alegerea îi aparținea în întregime.
