Maye Musk, în vârstă de 77 de ani, a avut o reacție neașteptată după ce a văzut imaginile de la Târgul de Crăciun din Craiova, una dintre cele mai vizitate atracții din România în perioada sărbătorilor. Mama celebrului miliardar Elon Musk a redistribuit pe rețeaua X un videoclip care surprinde atmosfera spectaculoasă a evenimentului și și-a exprimat admirația în mod public.
Imaginile arată decorul de poveste din centrul orașului, sania zburătoare a lui Moș Crăciun – unică în România –, instalațiile luminoase, figurinele gigantice, focurile de artificii, zăpada artificială și entuziasmul vizitatorilor care se bucură de atmosfera festivă.
Mesajul viral care a atras atenția Mayei Musk
Videoclipul, postat de Catarina Senora Gatita, a venit însoțit de un mesaj amplu, care a devenit rapid viral prin comparația directă între atmosfera relaxată din Craiova și contextul tensionat din alte zone ale lumii.
„Fără bariere de beton. Fără paznici înarmați. Fără tensiune în aer. Doar mii de oameni înconjurați în luminițe de Crăciun, cântând colinde, bând vin cald și sărbătorind nașterea lui Hristos… în pace. România, arăți lumii cum arată atunci când o țară își amintește încă că bucuria, credința și siguranța merg mână în mână. Dumnezeu să te binecuvânteze! Mă rog ca restul Europei și Americii să-și recapete acest sentiment”, se arată în descrierea filmulețului.
Postarea a prins rapid amploare, fiind redistribuită de Maye Musk, care a reacționat simplu, dar elogios.
Reacția Mayei Musk: un singur cuvânt și trei emoticoane
Mama lui Elon Musk a distribuit videoclipul pe contul ei personal de pe X și a scris în dreptul imaginilor:
„Frumos”, însoțit de trei emoticoane:
Gestul ei a fost rapid remarcat în România, mesajul fiind privit ca o apreciere neașteptată venită din partea unei personalități internaționale.
Reacția primarului din Craiova
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, a comentat imediat postarea, subliniind cu mândrie faptul că Târgul de Crăciun a atras atenția unei figuri atât de cunoscute la nivel mondial.
„Chiar și mamei lui Elon Musk i se pare frumos Târgul de Crăciun de la Craiova…”, a scris edilul pe Facebook.
Craiova, în topul celor mai frumoase târguri din Europa
Târgul de Crăciun din Craiova și-a consolidat notorietatea internațională după ce a ocupat locul I în competiția „Cele mai frumoase târguri de Crăciun din Europa”, organizată de European Best Destination. Orașul a obținut acest titlu cu 142.687 de voturi la nivel global – un record care a adus Craiova pe harta turismului de iarnă din Europa.
Atmosfera de basm, instalațiile spectaculoase și organizarea la standarde internaționale au transformat târgul într-un reper al sărbătorilor de iarnă, iar reacția Mayei Musk a amplificat și mai mult vizibilitatea evenimentului.




















